Edi Iordănescu (43 de ani) a infirmat afirmațiile făcute de Gigi Becali, care spusese că tehnicianul nu l-a dorit în vară pe Constantin Budescu (32 de ani) la FCSB.
Iordănescu Jr. a declarat la părăsirea bazei din Berceni, că, înainte să revină la FCSB, Budescu a decis să îl contacteze direct pe el înainte să discute cu patronul echipei.
Edi Iordănescu: „Eu am spus altceva despre Budescu”
„Întrebați-l pe Budescu pe cine a sunat prima dată, ce am făcut eu după ce el m-a sunat. La jumătate de oră după l-a sunat patronul să-i propună contractul! Trebuia să fie mai clar în ce a spus.
Trimiterea cred că era la faptul că e adevărat ce am spus, că în condițiile în care reușim să-l aducem va trebui să luăm în calcul schimbarea sistemului de joc, este greu pentru Budescu să joace în sistemul ăsta fiindcă înseamnă să aibă anumite responsabilități care nu au legătură cu profilul lui”, a declarat Edi Iordănescu.
Becali: „Edi nu l-a vrut pe Budescu. Eu l-am vrut”
Gigi Becali, patronul FCSB, a intrat în direct la TV după meciul dintre Voluntari – FCSB, scor 0-0, și a dezvăluit, printre altele, că Edi Iordănescu nu l-a dorit în vară pe Constantin Budescu.
Fanii încă așteaptă să vadă cea mai bună versiune a lui Budescu Foto: Imago„Edi nu l-a vrut pe Budescu. Eu l-am vrut. El mi-a spus: «Patroane, o să am probleme...». Îl știam, dar n-am crezut niciodată că dă atâtea exterioare. Bine, Budescu mai are 3-4 luni contract și gata, la revedere!”, spunea Becali.
1 golare Budescu la FCSB în actuala stagiune, din penalty
{{text}}