Croații, sârbii și filosofia fotbalului

Cele două felii din fosta Iugoslavie s-au calificat la Mondiale și fiindcă au fotbaliști mai buni ca noi, dar mai ales pentru că și-au băgat adversarii în corzi, nepăsându-le de numele acestora

Stadionul din Split arată ca pe vremea când frații Vujovici jucau acolo. Adică e o poză din anii optzeci. Ploaia accentuează imaginea murdară, terenul e prost, ca la noi în vremea când mai aveam ceva fotbal, dar încă n-aveam stadioane.

Răsplata autogolului

Croații, cărora le trebuia victoria ca să evite barajul, s-au suit pe ruși din startul meciului și i-au ținut în treimea lor, cu aprope 70 la sută posesie. Cu un egal, rușii mergeau ei în Qatar. Modrici, Brozovici, Perisici sau Lovren sunt încă fotbaliști mari, dar, să fim corecți, un pic cam bătrâiori. 

Pe de altă parte, Gvardiol, Pasalici sau Vlasici parcă sunt prea tineri. Cu toate astea, au tras cu toții la același jug și au reușit să forțeze autogolul rusesc din minutul 81, după care nu s-a mai întâmplat nimic.

A fost 1-0 după un exemplu de canonadă, de fotbal ofensiv, poate uneori nu foarte coerent, precipitat, dar soldat în cele din urmă cu golul calificării. Venit în condiții stranii, dar, dacă ești corect cu el, fotbalul face până la urmă ceva ca să te răsplătească.

Fulham vs Liverpool

Pe Da Luz, în altă finală de grupă, sârbii aveau șanse puține să evite barajul. Egalul era al lui CR 7 și devenise și mai ușor de obținut după ce portughezii au dat gol în minutul 2. Dar de-atunci, sârbii au dat pur și simplu buzna în terenul portughez! Fie ce-o fi! 

Au egalat înainte de pauză prin Tadici (imensă eroare a portarului Rui Patricio, comparabilă cu autogolul rusesc de la Split, însă fotbalul ține seama și de acest gen de aspecte, care n-au de unde să apară dacă tu nu ataci) și au reușit o posesie de 58 la sută pe teren lusitan!

Nu prea e la îndemâna oricui să aibă mingea și inițiativa în ograda lui Cristiano, Bruno Fernandez, Diogo Jota, Bernardo Silva, Joao Felix. Pe toți scrie Man United sau City, Liverpool, Atletico. Iar golul de 2-1 a venit când se intra în minutul 90, Marcat de Mitrovici, de la Fulham. Ce mi-e Fulham, ce mi-e Reading-ul lui Pușcaș?

Bruma de șansă

Nu se poate face comparație în acest moment nici între noi și sârbi, și nici între noi și croați. Și unii, și ceilalți sunt mai sus ca noi. Dar, de exemplu, sârbii îi au drept vârfuri de valoare pe Milinkovici-Savici, de la Lazio, și pe cei doi băieți de la Fiorentina, stoperul Milenkovici și atacantul Vlaovici. 

Ar mai fi Gudelj, mai mult rezervă la Sevilla, și Tadici, stângaciul veteran de la Ajax. Toți aceștia, însumați, înseamnă mult mai puțin decât așii portughezi, cu toți nu numai titulari la echipe de prim rang, ci și oameni determinanți acolo. 

Normal ar fi fost ca Portugalia să se impună, măcar chinuit, cum a făcut-o Spania (căreia îi convenea și egalul) în fața Suediei. Dar Serbia a luptat, a crezut până în ultima clipă în bruma de șansă pe care o avea și a reușit să se califice.

Milionul guvernamental

Pe la noi se spune că n-avem rezultate și n-avem fotbal de valoare pentru că nu se implică politicul sau, în fine, pentru că se implică altfel decât ar trebui s-o facă. Guvernul sârb (care nu construiește stadioane, că n-are la dispoziție fonduri europene pentru asta, Serbia fiind în afara UE) a promis echipei naționale un milion de euro. 

Crede cineva că Milinkovici-Savici, care e plătit de Lazio, sau cei doi băieți de la Fiorentina au fost mânați în luptă de câteva zeci de mii, hai, o sută de mii, cât i-ar fi revenit fiecăruia? Nicidecum. Au luptat în virtutea percepției și filosofiei lor despre fotbal. Nouă acestea ne lipsesc!