International   •   EURO 2012

„După EURO mă voi hotărî dacă revin la Poli Timişoara”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 18 aprilie 2008

Cosmin Contra a afirmat că încă nu s-a hotărât dacă se va întoarce din vară în fotbalul românesc: "Nu mă grăbesc să iau o decizie, mai este destul timp pentru acest lucru. Probabil după EURO mă voi hotărî dacă revin la Poli Timişoara".



Întrebat care este diferenţa dintre Bayern şi Valencia, Contra a spus: "Bayern e fără doar şi poate mult mai puternică. E o diferenţă ca de la cer la pământ între cele două formaţii. Chiar dacă la prima vedere pare că ne-a fost mai uşor cu Bayern, nu e deloc aşa. Nemţii au nişte jucători extrem de valoroşi".



"În cele două întâlniri am avut şi ghinion, portarii noştri au greşit în ambele meciuri, dar nimeni nu îi poate acuza. Chiar dacă au greşit atât contra lui Bayern, cât şi împotriva Valenciei, portarii ne-au ajutat în multe momente şi au demonstat că au valoare. Păcat că nu am reuşit că câştigăm Cupa Spaniei pentru că porneam favoriţi", a mai spus Contra.



Getafe a pierdut cu 1-3 finala Cupei Spaniei disputată miercuri seară în faţa Valenciei. Formaţia lui Contra fusese eliminată cu şase zile înainte şi din Cupa UEFA de Bayern, după o dublă manşă încheiată la egalitate (1-1, 3-3), nemţii calificându-se graţie golurilor mai multe marcate în depasare.



sursa NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.