Sporturi   •   Tenis   •   PREMIERĂ DE FILM

Serena și Venus Williams, apariții spectaculoase pe covorul roșu, la premiera filmului „King Richard”

Serena Williams

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 noiembrie 2021

Serena și Venus Willams au apărut sâmbătă seară pe covorul roșu, la premiera filmului „King Richard”.

Cu Will Smith în rolul principal și cu cele două jucătoare în rol de producător executiv, filmul spune povestea lui Richard Williams, tatăl celor două jucătoare, care a făcut tot ce a putut pentru ca Serena și Venus să ajungă două campioane uriașe.

FOTO Serena și Venus Williams, apariții spectaculoase la premiera filmului „King Richard”

Împreună cu Will Smith și cu Saniyya Sidney, care o joacă pe tânăra Venus, și Demi Singleton, care interpretează rolul Serenei, cele două tenismene au atras toate privirile la Teatrul Chinezesc din Hollywood.


Venus a ales o rochie argintie, cu un picior dezgolit, în timp ce Serena, care a venit alături de soț și de fiica lor, a purtat o ținută neagră, mulată pe corp.

„Suntem recunoscătoare și onorate că ne aflăm aici. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu existau această poveste incredibilă, această echipă și toți oamenii implicați. O să vă bucurați de acest film. Vreau să le mulțumesc din inimă tuturor celor implicați”, a spus Serena, completată de Venus: „Filmul îmi trezește multe amintiri și e uimitor să vezi cât de mult seamănă Will cu tata”.

VIDEO Trailer-ul fimului „King Richard”


Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.