Fotbal   •   Nationala   •   SELECȚIONER

Mircea Rednic îl contrazice pe Hagi: „Asta cu proiectele nu mai merge” » Pe cine vrea selecționer: „Singurul care a demonstrat”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 17 noiembrie 2021

Mircea Rednic (59 de ani) îl contrazice pe Gică Hagi (56), după ce antrenorul Farului a vorbit despre un proiect pentru redresarea fotbalului românesc și al echipei naționale. Tehnicianul lui Dinamo este de părere că Dan Petrescu ar trebui numit selecționer, pentru că „e singurul care a dovedit că știe să joace la rezultat”. 

Rednic a vorbit despre „națională” la Ploiești, la finalul amicalului pe care Dinamo l-a câștigat azi cu Astra, 2-1. 

„A fost trist că am ratat calificarea. Am pierdut-o pe mâna noastră. Ținând cont de ultimele rezultate, cel mai bun antrenor este Dan Petrescu. Celelalte nume, nu. Dan Petrescu a demonstrat că știe să joace la rezultat. Noi avem nevoie de rezultate! Asta cu proiectele nu mai merge, noi facem proiecte de 20 de ani. 

Dan Petrescu e un tip care știe să obțină rezultate, are autoritate și personalitate. Dan Petrescu este cel mai indicat să vină la echipa națională”, a declarat Rednic, conform canalului de Youtube al postului TV Telekom Sport. 


Gică Hagi, marți: „Strategia numărul 1 e să te califici și să te bați cu cele mai mari echipe ale lumii”

Gică Hagi a explicat ieri de ce are nevoie naționala României pentru a avea din nou rezultate și a cerut implementarea unui proiect de viitor, care să schimbe fața naționalei.

„Strategia numărul unu e să te califici și să te bați cu cele mai mari echipe ale lumii. Acesta este proiectul meu. Pentru mine, altceva nu există! Refuz să cred că România nu are oameni de fotbal valoroși care să ne facă din nou fericiți. De la antrenori, la jucători și conducători. Trebuie să vină și momentul realității. 

Refuz să cred că nu găsim 15-20 de oameni buni. Trebuie să construiești ceva câștigător. Nici fundația nu mai există! Ca la doctor, trebuie găsită cauza. Voi, cei din presă. cred că o știți. Important e să scoți în față acest lucru. Trebuie să îți folosești istoria. 


Să te uiți în spate și să vezi ce a fost făcut rău și să arunci la gunoi. Să păstrezi doar ce a fost bun. Altfel, nu merge”, a spus Gică Hagi, în direct prin telefon în emisiunea „Liga Digi Sport”.

„Trebuie să ai experiență, faptele vorbesc. Nu trebuie schimbată nicio generație, ci trebuie un proiect. Ca să schimbi o generație, trebuie ca ea să fie câștigătoare. Dar nu e. Deci ai nevoie de un proiect în care să construiești o echipă mare” a adăugat Hagi.

Citește alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.