Din splendorile diversității: Malta-Croația 1-7, Turcia-Gibraltar 6-0, Anglia-Albania 5-0. Și încă: Franța-Kazahstan 8-0, Germania-Liechtenstein 9-0 și San Marino-Anglia 0-10. La ce bun?
Vom afla curând, când România se va alătura celor ce livrează golaveraje de baschet marilor puteri. Ceva e perfect indecent în datoria de a juca fotbal pentru a vătăma nații căzute sau nevinovate și în tăcerea festivă care înconjoară asemenea aberații.
San Marino: 131 meciuri jucate, zero câștigate, golaveraj -528. Cu o rază de lumină: un amical fioros câștigat contra Liechtensteinului în 2004. O glumă, desigur. Dar dacă așa arată umorul, atunci e permis să remarcăm că fotbalul jucat cu adversari culeși cu lupa de pe hartă e echivalentul competițional al pedofiliei.
Sigur, orice nație trebuie respectată, dar nu pentru a o insulta și mai bine. San Marino și Andorra au tot atâta nevoie de respect prin fotbal câtă au Spania și Portugalia prin cricket. Și atunci? De ce se joacă solemn toată această rețea de parodii? De ce nu există un filtru și un parcurs de calificări în sistem Ligă?
În ziua deloc îndepărtată când ne va doborî în barajul decisiv de pe Arena (fără) Națională, Gibraltar va câștiga dreptul de a promova între seniori.
Până atunci, Mondialele la 2 ani, susținute de Arsene Wenger, Liga Națiunilor susținută de companiile de publicitate și viitoarele Mondiale cu 48 de echipe, susținute de FIFA, vor continua să producă două lucruri: bani și declasare morală.
Cu fiecare nou meci care simulează o încleștare și produce o umilință abjectă, fotbalul își pierde onoarea. Spre deosebire de rugby și, uneori, de box, fotbalul nu face față propriului succes. E nedemn. FIFA și UEFA mimează un ritual democratic cu nimic deosebit de arta doctoratelor românești.
Toată lumea are dreptul la o diplomă în nimic și nimeni nu poate fi împiedicat să bată Germania dacă nemții nu se prezintă. Important e să participi la propria înjosire.
{{text}}