Părerile unui minimalist ca mine.
S-au încheiat preliminariile Mondialului, avem calificatele - nu suntem printre ele, așa cum ne așteptam -, încerc să fac economie de o indignare, prefer să fiu sincer oricât de scandalizant: nu vedeam naționala în baraje după care alergam cu o naivitate care nu ne costă nimic, nu ne doare deloc. Indignarea ne place, ne stă mai bine decât rezonabilul: nu avem valori pentru a ne califica măcar în baraje dinainte pierdute.
Mileniul fără Mondial
Indignările noastre sunt ridicole, cel puțin de când a început mileniul 3. În mileniul 3 nu am jucat la niciun Mondial! Și sunt deja două decenii din mileniul 3... Generația de Aur? Aia e opera regimului lui Ceaușescu, adică e propagandă, nu contează, mai avem putere pentru imbecilități.
Hagi - „Rege” în comunism! - mai trăiește încă nopțile acele când am ieșit în stradă scandând „Hagi președinte!”, el încă e convins că avem foarte (cu diftonul oa din foarte) mulți talentați „care să ne facă țara fericită”. Gică, mai încet cu fericirea bazată pe fotbal!
Conform statisticilor abundente, cele mai fericite țări ale lumii sunt cele scandinave: Suedia, Danemarca, Finlanda... Nu-s ale celui mai fericit fotbal. Iar Brazilia fotbalului cu cele mai diamantifere talente e profund nefericită, din câte am văzut printre sambele și lambadele ei de o veselie copleșitoare.
Ceva aproape de capodoperă
Rămân fan sud-american, deloc dezamăgit de preliminariile Mondialului 2022, acolo unde mulți exclusiviști au fost indispuși de prezența unor nulități ca San Marino... Voi fi cinic: fără nulități nu există spectacol omenesc. Kazahstanul a luat 8 goluri de la Franța lui Mbappe.
Meciul lui acolo, foarte politizat, a ținut de capodoperă, 4 goluri din 8, o dezinvoltură de geniu, fără să-i pese de inferioritatea adversarului și de naivitatea unei morale: lasă-i că sunt prea slabi! Fotbalul încă nu cunoaște - și nu pentru asta îl iubim - aruncarea prosopului de către învins. Fă scor!, dacă scorul - cu toată cruzimea sa - dă măsura valorii.
Fan al Serbiei
Încă un meci din preliminarii care m-a entuziasmat: Portugalia - Serbia 1-2 în minutele finale, de obicei minutele Ronaldoului. E adevărat: sunt un fan al Serbiei de al cărei fotbal sunt îndrăgostit ca de al nostru. Ne potrivim până și în labilitate, nu însă în orgoliu.
La Lisabona, un Mitrovic - care nu e în niciun caz un Savicevic - l-a scos din ghete pe Ronaldo, marcând victorios exact în minutele favorite ale lui CR7. Sârbii au făcut, se poate spune, din Mitrovic al lor un Hagi. Și câtă obscuritate se ascunde și acolo, la ei!
O formulă valabilă
Un fotbal întru totul luminos nu se poate nicăieri. Și să nu mai căutăm în el fericirea, ci o minimă bucurie. Da, sunt un minimalist, nu e deloc puțin în această lume abuzivă în necazuri și exagerări, Hagi mi-a dat o formulă valabilă: „Sunt doar un om care iubește România” - pe care îndrăznesc să o definitivez: deși am zile scurte când nu pot s-o suport.
{{text}}