Liga 1

Gigi Becali știe de ce depinde intrarea lui CFR Cluj în insolvență: „Atunci e sigur!”

Gigi Becali (63 de ani) a comentat planul de insolvență al campioanei CFR Cluj.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 19 November 2021

Gigi Becali (63 de ani) a comentat planul de intrare în insolvență al campioanei CFR Cluj. 

CFR Cluj, campioana României, are probleme economice mari și speră să mai taie datoriile, la fel ca alte cluburi, prin insolvență, după cum a dezvăluit miercuri în exclusivitate Gazeta Sporturilor.

Gigi Becali, finanțatorul principalei rivale la titlu a „feroviarilor”, încă nu se bucură. El crede că Neluțu Varga va mai aștepta un sezon, sperând să obțină potul cel mare din grupele Ligii Campionilor. 

Gigi Becali, despre planul de insolvență al campioanei CFR Cluj

„Nu m-am bucurat, că nu cred că e adevărat. Nu intră în insolvență, doar dacă nu ia campionatul. Până atunci încearcă și el, ca orice om. O ține până mai încearcă o dată în Liga Campionilor. Dacă nu ia campionatul, o bagă sigur în insolvență”, a spus Gigi Becali, la „Digi Sport Special”. 

Motivele care au adus pe CFR Cluj în pragul insolvenței

1. CFR Cluj plătește de pomană

Jonathan Rodriguez, Fofana, Tahiri, Hoban, Ciobotariu sunt plătiți de pomană, nu au drept de joc. Clubul l-a achiziționat recent pe portarul croat Karlo Letica și nici el nu e înregistrat pe lista pentru campionat.

2. Dezastru în Europa

CFR și-ar mai fi putut aranja bugetul dacă ar fi realizat un parcurs foarte bun în cupele europene, însă vișiniii nu au repetat performanțele lor cele mai mari.

Au intrat în preliminariile Champions League, de unde i-a eliminat Young Boys Berna. Pe urmă i-a scos Steaua Roșie Belgrad din Europa League. Așa au picat în Conference, unde merg tot rău în grupă, sunt pe ultimul loc, cu un singur punct.

3. CFR nu prea are ce să vândă

Fundașul Andrei Burcă și extrema Petrila sunt singurii jucători care au fost ofertați în vara trecută. CFR mai poate să scadă salariile renunțând la fotbaliștii ale căror contracte expiră, așa cum sunt Omrani, Hoban.

VIDEO Gigi Becali anunță din nou că vinde FCSB: „Să-mi dea 10 milioane, îmi fac altă echipă”

>

Citește și alte știri despre FCSB și CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.