Fotbal   •   Liga 1   •   Chindia - Rapid 2-2

Emil Săndoi s-a dezlănțuit după greșeala imensă de arbitraj: „Mi-e rușine să intru în vestiar! Ce să le zic? Îmi vine să o iau singur pe drum, spre București, spre Iași”

+38 Foto
Chindia și Rapid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în prima etapă a returului Ligii 1. Emil Săndoi (56 de ani) a criticat aprig arbitrajul brigăzii conduse de Andrei Chivulete.

Articol de Vlad Nedelea, Cristi Roșu (video)   —  vineri, 19 noiembrie 2021

Chindia și Rapid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în prima etapă a returului Ligii 1. Emil Săndoi (56 de ani) a criticat aprig arbitrajul brigăzii conduse de Andrei Chivulete.

În ultimul minut al timpului regulamentar, Marzouk a trimis mingea în poarta lui Căbuz, cu o execuție ușoară, din interiorul careului mic. Vârful giuleștenilor a plecat dintr-o poziție evidentă de ofsaid în momentul devierii lui Cristian Săpunaru.

VIDEO Emil Săndoi, după Chindia - Rapid 2-2


„Sunt epuizat, e normal. Nu e fair-play, nu e corect. Nu știu ce se întâmplă. Nu știu ce să cred, mi-e rușine mie. Vă dau cuvântul de onoare. Toți băieții sunt distruși. Nu știu ce să le spun în cabină după meciul ăsta. Nu știu dacă s-au acordat prea ușor cartonașele, nu știu asta. 

Dar când e un ofsaid atât de clar, cum să nu ridici? Eu nu știu unde a arbitrat dânsul, nici nu știu cum îl cheamă. Nu mă interesează că a fost prin Champions League. E clar ca lumina zilei. Ar fi contat foarte mult pentru noi... Nu mai derulez. Nu îmi explic. Cum poți să judeci așa, pe invers, o fază decisivă. 

Am militat de fiecare dată, VAR-ul e sfânt. De ce să ni se ia două puncte pe greșeala cuiva. Poate eu plătesc cu postul... Pe cuvântul meu de onoare, mi-e rușine. Din respect pentru dumneavoastră vin și vorbesc. Îmi vine să o iau așa pe drum, spre București, spre Iași, unde văd cu ochii, de unul singur”, a răbufnit Emil Săndoi.


Emil Săndoi, frustrat de arbitrajul din Chindia - Rapid

„Când rămâi cu doi oameni mai puțin, reușești să marchezi de două ori, să duci jocul până în ultimele secunde, iar apoi să se greșească, e frustrat. Nu se poate așa ceva! Puțin respect. Vrem și noi atât pentru munca noastră. Nu știu dacă e bună sau proastă, dar trebuie puțin respect. De asta vă zic, mi-e rușine. 

Nu am nicio treabă cu dânsul (n.r. asistentul Sebastian Gheorghe) ca om, nu-l cunosc, dau mâna cu toți înaintea meciului, dar haideți, puțin respect pentru o grupare. Chiar îmi place Rapidul, mi-au plăcut transferurile lor. Sunt în față. 

Cei care au rămas pe teren au muncit ca niște robi. Am reușit să înscriem două goluri, ne-am creat și alte ocazii. Multă lume zice că suntem defensivi. Cu Craiova, cu FCSB suntem defensivi, da. Încercăm să acumulăm puncte cu mijloacele noastre.

Acum mergem la Sepsi. Avem vreo 3 suspendați, să vedem cum stăm și cu accidentările. Nu e ușor să reziști cu doi oameni în plus. Nu știu ce am arătat azi. Am arătat pe alocuri bine, am mai făcut și greșeli, dar nu e posibil să ni se ia din muncă”, a încheiat Săndoi.

Clasamentul în Liga 1 după Chindia - Rapid 2-2

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.