0-7, generația nesustenabilă

Carnea de tun U20 bombardată recent de Italia aparține în totalitate guvernării Burleanu. În 2014 acești tineri aveau doar 12-13 ani.

S-a trecut repejor peste recentul eșec al selecționatei U 20, 0-7 în fața similarilor ca vârstă italeni. Lobonț a încercat să vină cu câteva justificări, s-au mai vehiculat niște proverbe federale, cum că înfrângerile au și efectul terapeutic de a căli. 

Există însă temerea că ne-am putea face mult prea bine. Acest 0-7 la U20 vine după 1-6 cu Anglia și 0-4 cu Germania. În total 1-17!!! Oare de câtă terapie a eșecului întăritor vom mai avea parte?

Când cifrele ne păcălesc

Gazeta Sporturilor a radiografiat componența lotului nostru. Oameni importanți în peisajul primei ligi. Baiaram, Perianu, Cristi Dumitru (împrumutat de FCSB la FC Argeș), chiar dinamovistul Bani. În total, 261 de prezențe pe prima scenă. E adevărat, într-un campionat subțire, dar acești băieți joacă aproape meci de meci, de multe ori sunt chiar titulari.

 Cu ei pe teren, cu toate meciurile lor în Liga 1, sigur că era normal să ne bată și Italia, și Anglia, și Germania, dar nu în halul ăsta. Înseamnă că sistemul nostru juvenil nu produce mare lucru, că livrăm niște eboșe fotbalistice. Adică talent nerafinat, neprelucrat așa cum trebuie.

Rădoi a găsit cauza

În conferința de presă de după meciul din Liechtenstein, după ce a spus că nu mai continuă, Mirel Rădoi și-a justificat cumva lipsa de rezultate și prin aceea că la nivel juvenil nu se lucrează cum trebuie. Nu s-a referit neapărat la sistem, cât la antrenorii de la acel nivel, despre care a lăsat de înțeles că nu-și fac treaba așa cum se cuvine.

Oare când ești pasionat de ceasuri exorbitante, când te arăți la meciurile de campionat coborând din mașini de sute de mii de euro, când viața ți-a dat destule, se cuvine să ataci, chiar și voalat, niște oameni care câștigă două-trei mii de lei pe lună, n-au mingi, terenuri, vitamine, echipament? E vorba, în fond, de niște colegi de breaslă, nu atât de mângâiați de soartă ca tine.

Fabrica de vorbe goale

Așadar, în viziunea (încă) selecționerului, e vorba de antrenori, nu de sistem, poziție îmbrățișată de multe alte autorități fotbalistice care ar trebui să gândească altfel. Când a venit la conducerea FRF, în martie 2014, Răzvan Burleanu își însușise deja, încă din campania electorală, un discurs cât se poate de înălțător despre problemele juvenile. 

Pe lângă deja rostiții și complet aiuritorii termeni de predictibilitate și de sustenabilitate, noul președinte federal arbora deseori discursul acela emoționant și sforăitor, de tip dotat cu o înțelegere superioară a lucrurilor, care pricepe (el și numai el, nu și ceilalți) cum stă treaba cu copiii și juniorii.

După fiecare eșec al primei reprezentative (așa se întâmpla inclusiv pe vremea lui Mircea Sandu) ne întoarcem la această șuetă pe care ne-am dori-o profundă, însă șueta în sine, ca noțiune, n-are cum să fie altfel decât o discuție superficială, lipsită de profunzime.

N-aveau nici buletin!

Câțiva ani regimul Burleanu a tot invocat moștenirea dezastruoasă, dificultatea de a repara nenorocirea lăsată de predecesori. Acum, această justificare nu mai ține! Tinerii învinși la scor de maidan de Italia aveau 12-13 ani în marte 2014, în momentul schimbării puterii. 

Erau prin clasa a șasea, încă nu-și scoseseră cărțile de identitate și n-aveau voie să circule cu liftul neînsoțiți de adulți. Prin urmare, regimul Burleanu e în totalitate răspunzător de devenirea fotbalistică a acestei generații, care-i pe de-a-ntregul opera lui! Sau, cum rezultă din șuvoiul de eșecuri astronomice, e răspunzător de ratarea ei.