Vasile Miriuță (53 de ani), managerul celor de la Baia Mare, i-a răspuns lui Eugen Trică după ce acesta l-a atacat la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR pentru declarațiile din momentul revenirii tehnicianului la Craiova.
Miriuță a ținut să clarifice disputa lui Trică și dezvăluie că a avut o întâlnire față în față, în care i-a explicat tehnicianului de ce a făcut acele declarații.
„Nu ştiu de ce se supără Trică pe mine. Am avut un curs la licenţa PRO, mi-a spus în timpul cursului că el nu e ghiocel. Eu i-am zis «Eugene, ţi-am zis eu că eşti «ghiocel»?» Eu am zis că a declarat că nu se mai întoarce la Craiova, că nu e compatibil. Şi că sunt antrenori care acceptă lucrul ăsta (n.r. - intervenţia patronului în deciziile tehnico-tactice ale echipei).
Dacă el se simte, nu am ce să-i fac! Am reglat lucrurile astea cu el, e problema lui dacă are o problemă. El, în primul rând, trebuie să pregătească echipa şi să aibă rezultate. Noi spunem adevărul şi ce se întâmplă în timpul jocului. Chiar îmi place de el, dar să pregătească echipa şi să aibă rezultate, asta îi doresc!”, a declarat Vasile Miriuță potrivit Look Sport.
Eugen Trică, atac la Vasile Miriuță
„Am rămas puțin dezamăgit de colegii noștri antrenori, de exemplu Vasile Miriuță. Nu mi-a plăcut declarația lui. Eu iau telefonul și îl sun pe Vasile și îl întreb dacă e declarația lui, că nu mi s-a părut normală. El probabil că nu a știut unde să pună punctul.
Mi a zis : «Ba din contră, eu te-am lăudat pe tine.» Mă lauzi pe mine, dar pune punct și apoi vorbește de alți antrenori sau dacă ești tare dă nume. A zis că iese să dea o dezmințire, dar nu a apărut nimic. E urât, trebuie să ne respectăm între noi, antrenorii. Cer să mă respecte”, spusese antrenorul Craiovei
În viaţă, unii dintre antrenori îşi mai calcă şi pe onoare sau pe cuvânt şi se duc şi antrenează pentru că trebuie să antrenezi şi n-au ce să facă. E ca în «Lolek şi Bolek». Probabil şi Eugen şi-a călcat pe mândrie şi a zis «Ce-a fost, a fost!». Este inadmisibil! Nicăieri în lume nu se întâmplă aşa ceva. De aceea sunt foarte puţini antrenori care au o discuţie ca de la bărbat la bărbat cu un patron. Pentru că cei mai mulți nu au câştigat bani în cariera lor de fotbaliști. Şi depind de ăia 5-6.000 care îţi vin pe lună şi te faci «ghiocel». Ăsta e adevărul.
- declara Vasile Miriuță, în momentul instalării lui Trică la Craiova
{{text}}