După un an încărcat, în care a câștigat US Open și a intrat în top 20 WTA, Emma Răducanu (18 ani) a luat o pauză de la tenis.
Britanica, cu tată român și mamă din China, se află în vacanță și profită din plin de timpul liber înainte de a începe pregătirile pentru noul sezon.
VIDEO Cum se relaxează Emma Răducanu în vacanță
Jucătoarea aflată pe locul 19 WTA s-a filmat în vacanță în timp ce se dădea cu skijet-ul, mărturisind că a este încântată de această activitate.
„Eu sunt. Am venit ca începătoare și plec dependentă”, a fost mesajul postat de Emma.
Printre fanii care i-au apreciat postarea se află și pilotul francez de Moto GP Fabio Quartararo (22 de ani), care i-a lăsat un comentariu cu un emoticon care reprezintă un rac.
Emma Răducanu, meci demonstrativ cu Gabriela Ruse
Emma Răducanu, campioana-surpriză de la ediția din acest an de la US Open, va bifa prima apariție în fața spectatorilor britanici după triumful de senzație de la Flushing Meadows.
Jucătoarea cu origini românești a ales-o ca adversară pe Gabriela Ruse, cea cu care s-a antrenat la Indian Wells și Transylvannia Open, cele două fiind legate și de o puternică relație de prietenie. Staff-urile celor două jucătoare au bătut palma, astfel că meciul e o certitudine. Partida demonstrativă va avea loc pe 28 noiembrie, la Londra, în celebra locație The Royal Albert Hall .
{{text}}