Simona Halep (30 de ani) a încheiat sezonul 2021 pe locul 20 în clasamentul WTA, cea mai slabă clasare a ei la final de an din 2012 încoace.
După 7 ani consecutivi încheiați în TOP 10 WTA (mai precis, TOP 4), Simona Halep termină 2021 pe locul 20 în ierarhia mondială. Este pentru prima dată din 2013 încoace când sportiva din România nu se află între primele 10 jucătoare ale lumii la final de an.
Simona Halep, cea mai slabă clasare la final de an din 2012 încoace
În 2012, Halep încheia sezonul pe locul 47 WTA. Un an mai târziu a urcat până pe locul 11, iar în 2014 a intrat în premieră în TOP 10 WTA.
An | Cel mai bun loc | Clasare finală |
2012 | 37 | 47 |
2013 | 11 | 11 |
2014 | 2 | 3 |
2015 | 2 | 2 |
2016 | 2 | 4 |
2017 | 1 | 1 |
2018 | 1 | 1 |
2019 | 1 | 4 |
2020 | 2 | 2 |
2021 | 2 | 20 |
Motivul pentru căderea Simonei din acest an a fost numărul mare de accidentări pe care ea le-a suferit, care au scos-o din joc la două dintre turneele majore din sezon, Roland Garros și Wimbledon.
Fiind campioana de la ultima ediție a Wimbledonului, Halep a pierdut un număr uriaș de puncte prin absența din acest an, 2.000, ceea ce a dus la ieșirea ei din TOP 10 pentru prima dată din ianuarie 2014 și a încheiat seria de 373 de săptămâni consecutive pe care sportiva din România le-a petrecut între primele 10 jucătoare ale lumii.
Cum a fost anul 2021 în viziunea Simonei Halep
„Ei bine... 2021 a fost hmmmm, greu de descris. Sinceră să fiu, a fost un an care m-a provocat mult. Chiar de la început am simțit o mare durere în inimă, fiindcă ne-am pierdut pe cineva foarte apropiat, pe mătușa mea. Era o femeie puternică, o persoană specială, care mereu va fi în inimile noastre.
A fost cel mai dur moment pentru mine și mi-a luat ceva să accept, dar am înțeles până la urmă că asta este viața și că trebuie să depășim orice durere și să fim puternici. Eram epuizată emoțional de o perioadă de timp și după aceea am început să sufăr din cauza unor mici accidentări, până când a venit cea mare, de la gambă, în Roma. Nu am știut cum să o abordez, fiindcă niciodată nu trăisem așa ceva.
Dorința mea de a juca era imensă, dar nu am putut intra pe teren pentru câteva luni și a trebuit să ratez dragul meu Roland Garros și nu mi-am putut apăra titlul la Wimbledon. Am început să mă lupt cu încrederea și să mă întreb dacă mă pot întoarce la nivelul la care eram, dacă mai puteam să mă bizui că fizicul meu va rezista.
Derulând rapid până în acest moment și lucrul de care sunt cel mai mândră acum, după toate aceste provocări, este că sunt încrezătoare că voi juca bine în curând și, cu muncă multă, voi crea momente speciale pe teren. Acest an nu a început bine, dar l-am terminat într-un mod pozitiv și sunt entuziasmată pentru ce urmează”, a transmis Simona Halep, printr-un mesaj postat pe Facebook.
Statistici interesante despre clasamentul WTA la final de an
- Ashleigh Barty încheie al treilea an consecutiv pe primul loc în clasamentul WTA. Doar Stefanie Graf, Martina Navratilova, Serena Williams și Chris Evert au mai reușit această performanță.
- Barbora Krejcikova este singura jucătaoare care încheie anul în TOP 10 atât la simplu (#5), cât și la dublu (#2).
- Locul 7 ocupat de Anett Kontaveit estea mai bună performanță a unei jucătoare din tenis din Estonia.
- Serena Williams, locul 40 WTA, este cea mai în vârstă jucătoare din TOP 100 WTA (40 de ani).
- 35 de țări au minimum o jucătoare în TOP 100 WTA.
- 6 jucătoare au intrat în premieră în TOP 10 mondial în 2021: Iga Swiatek (17 mai), Barbora Krejcikova (9 august), Maria Sakkari (27 septembrie), Ons Jabeur (18 octombrie), Anett Kontaveit (1 noiembrie), Paula Badosa (8 noiembrie).
{{text}}