I-a păcălit Burleanu!

Așadar, deși ar fi durat patru ceasuri duminică, dialogul dintre Răzvan Burleanu și Gică Hagi n-a dat niciun rezultat. 

Hagi a declinat oferta de a prelua naționala chiar și în virtutea unui proiect pe 4 ani. Pe care Hagi l-a sugerat mai nou, părând atras de el. A așteptat însă să i se ofere oficial postul, protocolar, spre a putea zice un nu ferm. Apăsat. Socotit cel mai important fotbalist român all-time, actualul manager al Farului rămâne un tip foarte mândru, orgolios. Sigur că are și de ce. Dacă nici Hagi n-are dreptul să fie trufaș, atunci cine-l are?!

Înainte de orice, întâlnirea cu pricina a oferit indiciul clar că varianta Rădoi a căzut. După ce a promis în câteva rânduri că nu va mai continua, Rădoi s-a ținut de cuvânt. Conform unei opinii mai largi, a procedat înțelept. Deoarece numirea ca selecționer a apărut prematur pentru el. Ca atare, lipsa de experiență l-a și ne-a costat scump. Din păcate, cu Rădoi pe bancă, deși mai vioaie în ultimul timp, naționala a ratat toate obiectivele.

Să notăm că Rădoi însuși a mărturisit, cumva autocritic?, că simte nevoia să lucreze zi de zi cu o echipă de club și să ne întoarcem la convorbirea dintre Burleanu și Hagi. Unii au interpretat invitația lansată de șeful FRF ca pe un semn al dorinței acestuia de a se împăca, în sfârșit, cu așa-zisa Generație de Aur. Pe ai cărei membri nu i-a înghițit niciodată. Poate și pentru că, parașutat la Casa Fotbalului, picat din pom, n-a știut niciodată ce-a reprezentat ea cu adevărat.

Alții însă, între care și Ilie Dumitrescu într-un moment de naivitate, au mers mai departe. Au considerat gestul președintelui un omagiu. O apreciere a contribuției generației de la World Cup 1994 la dezvoltarea și reputația fotbalului tricolor. O prețuire.

Gândind așa, ba și entuziasmându-se, respectivii n-au făcut decât să calce în capcana abil întinsă de Burleanu și de sfetnicii săi. Asemenea oricărui om realist, și Burleanu a intuit că Hagi e prea legat sentimental și material de Farul, în calitate de acționar majoritar și de manager, încât să accepte propunerea federală. Chiar dacă era, și e, măgulitoare.

Astfel, mimând că l-ar vrea selecționer pe Hagi, dar fiind sigur că acesta va refuza, Burleanu i-a păcălit pe Ilie Dumitrescu și pe ceilalți creduli. Convins că Hagi, deși flatat, va bate în retragere tocmai pentru a evita posibilele încurcături legale, președintele a căutat să câștige capital de imagine și, pregătit în această direcție, antrenat, și-a atins scopul. I se cuvin felicitări, nu?

Cine l-a sfătuit pe Burleanu să acționeze astfel nu l-a sfătuit rău. Dimpotrivă. Pe de-o parte, i-a hrănit orgoliul lui Gică Hagi, i-a cântat la urechea sensibilă, și, pe de alta, a mai închis gura lumii, nemulțumită că în 7 ani și 9 luni de domnie Burleanu a dus fotbalul românesc aproape de groapă. Cine nu înțelege însă că acest individ își urmărește numai interesele proprii și pe cele ale gărzii sale pretoriene n-a înțeles nimic. Și chiar nu se pricepe la oameni.