FC Voluntari - Dinamo 2-1. Iuliu Mureșan, președintele „câinilor”, și-a pus la zid jucătorii.
„Cei care sunt datori sunt jucătorii. Noi, ca administrație, am reușit să dăm salariile la zi. Am deblocat transferurile, azi s-a întocmit planul de reorganizare, am scăpat și de depunctare”, a declarat Mureșan la final.
„Din păcate, nu-i acea stare de spirit necesară unei victorii”, a completat oficialul „câinilor”.
Mureșan l-a luat în vizor și pe antrenor:
„Am adus 8-9 jucători, a venit și Mircea Rednic, a adus și el 5 jucători, și totuși nu se schimbă nimic. De fapt, unii sunt foști jucători. Sunt îngrijorat și foarte nemulțumit”.
Am avut și două pauze de două săptămâni. Așteptam să obținem măcar un egal azi... Tot sperăm că schimbăm luna viitoare, la iarnă, însă nu poți aduce 100 de jucători
Iuliu Mureșan, președinte Dinamo
Dinamo, fără victorie de la revenirea lui Mircea Rednic
Deian Sorescu a deschis scorul în minutul 5 cu o execuție superbă. Torje a înălțat o minge peste fundașii ilfovenilor, balonul a ajuns la Sorescu, iar jucătorul „câinilor” a semnat o finalizare spectaculoasă: din voleu, Deian a plasat perfect la colțul lung!
Avantajul oaspeților nu a durat decât până în minutul 19, când Vadim Rață a transformat din fața porții centrarea primită de la Ricardinho.
Dinamo, fără victorie în Liga 1 din 2 august, a fost răpusă de Ion Gheorghe, un produs al „câinilor”. În minutul 65, mijlocașul a profitat de respingerea greșită a lui Gluhakovic și l-a judecat la „scurt” pe Iliev.
Dinamo rămâne penultima în Liga 1, la 6 puncte de de primul loc de baraj și la 8 lungimi în urma poziției care i-ar permite 100% rămânerea în Liga 1. Dincolo, FC Voluntari, revelația acestui sezon, urcă pe 4 și o egalează pe Universitatea Craiova la puncte (28).
{{text}}