Zilele trecute, Răzvan Burleanu, președintele FRF, a încercat să-l numească selecționer pe Gică Hagi, propunerea sa fiind refuzată. Dar nu e prima oară când „Regele” respinge o astfel de ofertă pentru a continua proiectul la clubul său. S-a întâmplat și în 2016 și în 2017.
Gică Hagi l-a contestat extrem dur pe Răzvan Burleanu câțiva ani după ce acesta a fost ales președintele FRF, în martie 2014. „Regele” l-a susținut pe Gică Popescu, dar cumnatul său a fost condamnat cu o zi înaintea scrutinului, pentru implicarea în Dosarul Transferurilor.
După ce ani la rând a protestat prin refuzul de a asista la meciurile „tricolorilor”, dezghețul relației Hagi – Burleanu a început în 2018 și, spun oameni din fotbal, s-ar baza pe interes. Anume faptul că Farul, care crește juniori de perspectivă, are nevoie de vitrina pe care o reprezintă reprezentativele.
Gică Hagi, ofertat de Răzvan Burleanu de 3 ori
Hagi a arătat că a făcut pace cu Burleanu în 2019, când s-a îmbrățișat călduros cu șeful FRF, la finala Cupei României, pe care Viitorul, actuala Farul, a câștigat-o după ce a învins Astra, 2-1.
De-a lungul timpului, Hagi a primit trei oferte din partea lui Burleanu de a prelua postul de selecționer al echipei naționale de seniori a României. Toate refuzate. Pentru același motiv, că ar exista un conflict de interese să fie şi selecţioner atâta vreme cât are un club de fotbal pe care-l patronează și antrenează.
FRF: „Hagi este întotdeauna o variantă”
Andrei Vochin, consilierul lui Burleanu, a dezvăluit în noiembrie 2018 că Gică a refuzat să negocieze preluarea primei reprezentative atât timp cât este patron și antrenor la Viitorul.
„Hagi este întotdeauna o variantă. A fost şi înainte, când era perioada rece, dacă putem spune așa. Gică a avut oferta de a veni la negocieri. Cred că au fost două situaţii, într-una era vorba despre postul de selecţioner. Iar Răzvan Burleanu a încercat să discute cu el despre tema selecţionatei. De fiecare dată a refuzat.
A invocat faptul, care este normal până la urmă, că ar fi un conflict de interese să fie şi selecţioner atâta vreme cât are un club de fotbal pe care-l patronează și antrenează”, a declarat în urmă cu trei ani Vochin, la TV Telekom Sport.
Precedentele tentative ale lui Burleanu de a-l coopta pe Hagi la FRF
2016: înaintea numirii germanului Christoph Daum, boss-ul de la Casa Fotbalului a încercat să-l abordeze pe Gică. „Am primit o invitație din partea președintelui Federației, dar eu sunt pe partea tehnică, nu avem ce să vorbim. Nu vreau să se interpreteze, eu sunt la munca mea de jos, la copii și juniori”, a declarat atunci Hagi.
2017: Burleanu s-a arătat dispus să-i ofere postul de selecționer lui Hagi și după demiterea lui Daum, dar „Regele” a refuzat iar oferta FRF. „Am un club, la nivel de naţională nu pot să fiu activ, nu pot să încurc borcanele. Doar să dau un sfat. Când n-o să mai am club, probabil o să mă gândesc, dacă va există situaţia asta în viitor.
Exclus să fiu măcar asociat sau speculat ca pretendent pentru echipa naţională! În momentul de faţă, pe termen scurt, nu! Nu se poate”, a explicat Gică.
{{text}}