Nationala

Cornel Dinu: „Naționala nu se refuză, dar Hagi a preferat să fie liniștit”

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  marţi, 23 noiembrie 2021

Cornel Dinu e primul nume mare din fotbalul românesc care îi reproșează direct lui Gică Hagi faptul că n-a preluat banca „tricolorilor": „El nu a vrut să riște, a preferat liniștea de la Farul, însă fotbalului trebuie să-i dai înapoi ceea ce merită, iar atunci când ți se oferă șansa să faci ceva pentru țara ta, fotbalistic sau oricum, și viața dacă ți-o dai este mult prea puțin"

Hagi a spus NU ofertei lui Răzvan Burleanu de a prelua echipa națională! Poziția celui mai mare fotbalist al României a fost, în mare, acceptată de foștii săi coechipieri de la prima reprezentativă, însă Cornel Dinu nu e de aceeași părere. 

Mister a fost chiar el unul dintre cei care îl propuseseră pe Hagi ca variantă ideală de a-i succeda lui Mirel Rădoi, iar după refuzul lui Gică a avut un discurs prin care îl arată cu degetul pe fostul mare fotbalist. 

Cornel Dinu, după ce Hagi a refuzat naționala:  „Pentru echipa națională trebuie să intri și în foc!"

 „E o postură foarte delicată în care mă aflu, să comentez acest subiect. De ce? Fiindcă eu țin foarte mult la Hagi, dar vreau să fac un calcul, cu un anumit subiectivism care-mi aparține.

 Și sunt mulți care gândesc ca mine. Echipa națională nu se refuză! Punct! Eu am această filosofie, poate că sunt mai altfel, dar eu așa am fost crescut, că nu-ți poți refuza țara, naționala, echipa de suflet. Și în momentul în care ești chemat să ajuți, indiferent că e echipa națională sau o echipă de care ești legat, intri în foc indiferent de situație.

Hagi s-a ofertat de câteva ori, toată lumea a mizat pe venirea lui la echipa națională. Postura nu era deloc ușoară, chiar dacă era un proiect pe patru ani, dar am senzația că Hagi nu a vrut să riște. E mai mare liniște în Dobrogea. Hagi e un bun cunoscător al fotbalului și-și dă seama că sunt niște limite de reprezentare la nivel internațional de care ar putea dispune la echipa națională", a declarat Cornel Dinu în emisiunea Minutul 91, de la Telekom Sport. 

14 ania jucat Cornel Dinu la echipa națională, cu care a participat la Campionatul Mondial din 1970, unde a fost integralist în cele 3 meciuri, cu Anglia 0-1, Cehoslovacia 2-1 și Brazilia 2-3

Dinu s-a oferit exemplu chiar pe el, la Dinamo

Simbolul clubului Dinamo, cel care a fost însă un fotbalist emblematic și pentru echipa națională, s-a dat exemplu chiar pe el, atunci când a argumentat de ce Hagi era obligat să accepte să preia banca primei reprezentative. 

67 de selecțiiare Dinu, care a disputat ultimul meci sub tricolor în 1981, când avea 33 de ani

„Eu m-am confruntat cu o situație de genul ăsta, dar la alt nivel. Am avut și eu o situație, după ce Țălnar a fost schimbat în toamna lui 1987 de către Hizo. În aprilie pierdea cu Steaua, 5-0, apoi Hizo era schimbat. Toată lumea era panicată, toți se întrebau cine intră în foc. Și-am intrat eu! Și-am reușit în trei-patru ani să readuc Dinamo unde era tradiția ei. Cu orice risc am făcut-o! Și eu puteam să stau liniștit, că eram președintele clubului. Dar am intrat pentru că fotbalul m-a creat, iar fotbalului trebuie să-i dau înapoi ceea ce merită", a adăugat Dinu. 

Mister spune că nici măcar faptul că Hagi e acționar majoritar la Farul n-ar fi trebuit să constituie un impediment în mariajul său cu echipa națională. "Discuția asta trebuia foarte repede clarificată, cu eventualele acțiuni pe care le-ar deține Gică Hagi. Eu cu orice risc aș fi încercat să vin la echipa națională, să aduc bucurie, să fac tot ce depinde de mine, să am conștiința curată că am făcut lucruri imense ca jucător și că trebuie să le fac în continuare ca antrenor. 

Aici a mai intervenit o problemă, liniștea pe care i-o acordă proiectul mai accesibil, cu mai multe puncte de susținere, Viitorul transformat în Farul, decât un eventual succes la națională. Calculul e foarte simplu: când ți se oferă șansa să faci ceva pentru țara ta, fotbalistic sau oricum, și viața dacă ți-o dai este mult prea puțin! Lumea tot îl respecta, în ideea că poți să ieși învingător, fiind sub scut, sau un învins de onoare și ești așezat pe scut", a încheiat Dinu

38 de meciuria bifat Dinu în postura de căpitan la echipa națională, fiind pe locul 4 într-un top all-time, după Hagi (de 65 de ori căpitan), Chivu (50) și Costică Ștefănescu (43)

Hagi deține câteva recorduri greu de doborât la echipa națională

  • are o longevitate de 18 ani în tricolor
  • a marcat 35 de goluri, atâtea câte are și Mutu
  • a participat la nu mai puțin de 6 turnee finale: 3 Mondiale (1990, 1994 și 1998) și 3 Europene (1984, 1996 și 2000)
  • a jucat 20 de meciuri la turnee finale: 12 la Mondiale și 8 la Europene

Sondaj GSP.ro: Niciun nume n-a atins 20% din peste 30.000 de voturi!

Dezbaterea Zilei, pe GSP.RO, a discutat luni subiectul "Cine e selecționeril ideal pentru națională după refuzul lui Hagi?". Confruntarea de idei și de propuneri a fost însoțită și de un sondaj, la care cititorii Gazetei au fost invitați să-și exprime opțiunile, dintr-o listă cu 8 tehnicieni. Deși s-au adunat peste 30.000 de voturi, nici unul dintre respectivii antrenori nu a strâns cel puțin 20%. 

Cine ar trebui să fie viitorul antrenor al României?

AntrenorProcentaj
Edward Iordănescu19,50%
Mircea Lucescu18,10%
Dan Petrescu15,10%
Victor Pițurcă10,90%
Cosmin Olăroiu10,50%
Ladislau Boloni9,80%
Costel Gâlcă9,30%
Adrian Mutu6,80%
Total voturi: peste 30.000

VIDEO Șoavă, poveste amuzantă cu Boloni: „Ne-a pus să alergăm la 3 dimineața”

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.