Karim Benzema (33 de ani), atacantul lui Real Madrid și al naționalei Franței, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și amendat cu 75.000 de euro, fiind găsit vinovat de complicitate la tentativa de șantajare a lui Mathieu Valbuena (37).
Tribunalul din Versailles a oferit verdictul în „dosarul Valbuena”. Karim Benzema a fost găsit vinovat de complicitate la tentativa de șantajare a lui Mathieu Valbuena, fostul său coechipier de la naționala Franței, și a fost pedepsit cu un an de închisoare cu suspendare. Pe deasupra, va avea de achitat o amendă de 75.000 de euro, scrie L'Equipe.
Karim Benzema, condamnat la un an de închisoare cu suspendare în „dosarul Valbuena”
Astfel, „dosarul Valbuena” se închide după 6 ani. Concluzia instanței? „Karim Benzema s-a implicat personal, cu insistență, în încercarea de a-l convinge pe Valbuena de a se întâlni cu omul său de încredere”. Procurorul ceruse o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 75.000 de euro, dar verdictul final a fost chiar mai dur, 12 luni.
Avocatul lui Karim Benzema a anunțat că va contesta decizia: „Suntem destul de uluiți de această hotărâre. Este necesar un recurs, la care va fi exonerat”.
„Dosarul Valbuena” a fost cel care l-a ținut pe Benzema departe de echipa națională a Franței timp de aproape 6 ani, între 2015 și începutul acestui an. Totuși, Noel Le Graet, președintele Federației Franceze, a anunțat că această condamnare nu îi pune în pericol viitorul la prima reprezentativă.
Ce s-a întâmplat între Karim Benzema și Mathieu Valbuena
Pe 6 octombrie 2015, în cantonamentul de la Clairefontaine, Karim Benzema l-a sfătuit pe Mathieu Valbuena, colegul său printre „les bleus”, să accepte să plătească 150.000 de euro.
Atât îi cereau cei care încercau să-l șantajeze pe atacantul lui Lyon (la acea vreme evolua la OL; acum e la Olympiakos) cu un filmuleț intim în care apăreau el și soția sa. Unul dintre suspecți era Karim Zenati, prieten din copilărie al jucătorului de la Real.
De altfel, Karim Zenati a fost găsit vinovat la rândul său, alături de ceilalți 3 inculpați, Axel Angot, Mustapha Zouaoui și Younes Houass.
{{text}}