Liga Campionilor

Moment jenant cu antrenorul Borussiei Dortmund înaintea meciului cu Sporting din Ligă: „Cine e Ruben Amorim? Habar n-am”

Marco Rose// foto: Gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 24 noiembrie 2021

Moment neobișnuit la conferința de presă premergătoare meciului Borussia Dortmund – Sporting, din grupa C a Ligii Campionilor. Marco Rose, antrenorul nemţilor, nu a știut cine este Ruben Amorim, omologul său de pe banca lusitanilor. 

De obicei bine pregătit înaintea conferințelor de presă, antrenorul Borussiei Dortmund a făcut o greșeală jenantă înaintea partidei de la Lisabona.

Marco Rose: „Habar n-am cine e Ruben Amorim”

Dacă ai fi întrebat cine este Rúben Amorim, ce ai răspunde?”, a fost întrebarea adresată de un jurnalist portughez lui Marco Rose. 

Habar n-am! Chiar nu știu, spune-mi tu”, a răspuns tehnicianul german nedumerit. 

Ruben Amorim este antrenorul lui Sporting, antrenorul echipei împotriva căruia vei juca mâine”, a explicat jurnalistul. 

Vizibil rușinat, Marco Rose și-a cerut scuze personal lui Ruben Amorim pentru greșeala făcută, apoi l-a invitat la un pahar de vin.

„Îmi pare rău, îi cer scuze lui Ruben, nu am înțeles numele. Știu că organizează bine jocul echipei. Este campionul Portugaliei și mâine îl voi invita să bem un pahar de vin după meci”, a spus zâmbind antrenorul Borussiei Dortmund.

Ruben Amorim, răspuns la invitația lui Marco Rose

Rubem Amorim nu s-a supărat pentru greșeala făcută de antrenorul Borussiei Dortmund și a răspuns afirmativ invitației lui Marco Rose.

„Îi mulțumesc pentru invitație, dar depinde foarte mult de rezultatul meciului. Să vedem, eu sper să câștigăm, iar dacă se va întâmpla asta, ne vom întâlni să bem un pahar de vin. În orice caz, sunt foarte bucuros de invitație, este un gest frumos”, a răspuns antrenorul lui Sporting.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.