Ionuț Rada (39 de ani), fost fundaș la Rapid, FCSB și CFR Cluj, susține interzicerea posibilității cluburilor de fotbal de a intra în insolvență.
În încercarea de a topi din datoriile care le sufocă, cluburile din fotbalul românesc apelează la procedura de insolvență. Dinamo se află în insolvență din iunie 2021, Academica Clinceni a solicitat recent același lucru, dar s-a lovit de refuzul Tribunalului Ilfov, chiar și în birourile campioanei CFR Cluj s-a discutat despre asta.
Ionuț Rada: „Sper ca intrarea în insolvență să fie imposibilă!”
Ionuț Rada spune că acest „artificiu” nu ar mai trebui să le fie permis cluburilor, întrucât jucătorii și membrii din staff-ul tehnic, adică „principalii actori” din fotbal, au cel mai mult de suferit.
„Sper ca acest artificiu, intrarea în insolvență, să fie din ce în ce mai dificil de reușit, chiar imposibil. Știm foarte bine că angajații au de pierdut, adică jucătorii sau oamenii din staff, ceea ce nu mi se pare normal. Ei sunt actorii principali, cei care muncesc zi de zi.
De fiecare dată, la ultimele insolvențe, jucătorii au pierdut cel mai mult din toată această prostie, pentru că asta e din punctul meu de vedere!”, a spus Rada la Pro X.
Ce presupune insolvența
Cluburile aflate în insolvență nu pot participa în cupele europene în perioada în care au acest statut, plus încă 12 luni după ieșirea din insolvență. Acestea „trebuie să participe la cel puţin un sezon întreg al Ligii 1 în condiţii de solvabilitate înainte de a putea evolua în cupele europene”, menționează Regulamentul.
În plan sportiv, cluburile riscă 9 puncte penalizare din clasamentul sezonului regulat dacă au datorii către cluburi, angajați, fotbaliști și Fisc.
Unde pierd jucătorii? Aceștia nu-și recuperează restanțele salariale, potrivit președintelui Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei.
Vorbind despre situația lui Dinamo, club aflat în prezent în insolvență, Hulubei spune că jucătorii au fost incluși în „categoria creditorilor chirografari, negarantați, cel mai prost cotată categorie și care, de obicei, ia zero lei”.
„Doar câteva cluburi au ieșit curate din insolvență, iar jucătorii și-au primit drepturile restante. În cele mai multe cazuri, fotbaliștii pierd toți banii dacă clubul intră în faliment sau continuă insolvența. E destul de complicat să recupereze banii”, a adăugat el.
{{text}}