Stranieri

Marius Șumudică nu s-a învățat minte: „Până acum am tăcut, dar vreau să spun ceva: și-au bătut joc de club!”

Marius Șumudică (50 de ani) a ajuns pe loc retrogradabil cu Yeni Malatyaspor și a lansat un atac la adresa propriilor fotbaliști.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 24 noiembrie 2021

Marius Șumudică (50 de ani) a ajuns pe loc retrogradabil cu Yeni Malatyaspor și a lansat un atac la adresa propriilor fotbaliști. 

Marius Șumudică nu a învățat nimic din precedentele două colaborări. A fost dat afară de la Rizespor și de la CFR Cluj, în ambele cazuri la scurt timp după ce și-a pus o parte a vestiarului în cap

Antrenorul român a avut acum o ieșire publică și la adresa noilor elevi. Spune că președintele lui Yeni Malatyaspor este de partea lui în acest demers și că va aduce 5-6 jucători în pauza de iarnă. 

Marius Șumudică își critică elevii de la Yeni Malatyaspor

„Vreau să spun ceva foarte important. Când am avut echipa completă, am luat trei puncte cu Adana şi trei puncte cu Altay. Apoi, când am pierdut jucători, mi-a fost foarte dificil. Nu vreau să vorbesc urât de jucătorii mei, dar, îmi pare rău, unii de aici nu sunt de nivelul Super Lig. Ăsta e adevărul. Dacă vreau să fac curăţenie la echipă, trebuie să dau 7-8 jucători afară. 

Nu am soluţii, nu înţeleg cum s-a ajuns la asta. Până acum am tăcut, am vrut să rămână în interior, dar nu îmi place să se vorbească împotriva lui Şumudică, pentru că asta nu e echipa mea, nu eu am făcut-o!

Când am făcut echipa la Kayseri, am terminat în primele 8. Când am făcut echipa la Gaziantep, am terminat în primele 8. Acum aştept ca un nebun luna ianuarie pentru a aduce 5-6 jucători. Am vorbit cu preşedintele, iar apoi Malatya nu va retrograda niciodată cu aceşti jucători. 

Dacă rămânem aşa, e foarte dificil. Jumătate din echipa de aici a jucat doar în liga a patra, a treia şi nu înţeleg cum s-a făcut această selecţie. Şi-au bătut joc de acest club, de oraş, de fani. Nu accept aşa ceva. Dacă pierd 4-5 jucători, nu mai am cu cine să joc. Ce să fac? Să intru eu să joc?”, a spus Șumudică, potrivit Ajansspor.

3 înfrângeri consecutiveare Yeni Malatyaspor în Turcia. A ajuns pe locul 17 din 20 de echipe, cu 12 puncte obținute în 13 runde

Marius Șumudică, conflict cu jucătorii la Rizespor

În februarie 2021, Marius Șumudică o pregătea pe Rizespor, în prima ligă din Turcia, dar lansa o tiradă la adresa elevilor săi. La câteva zile distanță, antrenorul părăsea echipa.

Fotbaliştii noştri nu sunt în stare să facă un dribling. Am jucat 11 la 10 timp de 80 de minute şi nu am putut trage un şut pe poartă. Ăsta nu e un joc video, nu am o manetă cu care să îi controlez, nu mai depinde de mine. Asta e tot ce pot face. Am pus în aplicare toate cunoştinţele mele de antrenor în folosul echipei. În fiecare zi vin la baza de pregătire cu 3-4 ore înainte, pentru a pregăti totul. Uneori poate greşi şi antrenorul
- Marius Șumudică

Marius Șumudică, „săgeți” către jucători și la CFR Cluj

După un eșec suferit de CFR Cluj în preliminariile Europa League, 1-2 cu Steaua Roșie Belgrad, Marius Șumudică declara: „Nu mai știu, mă aștept la orice. Nu știu ce să mai cred, nu mai știu nimic. Azi chiar am jucat bine, am avut penalty, am ratat, dar se întâmplă. Ni s-a dat un penalty din minutul 1. 

Au fost momente în care am dominat o echipă mult mai puternică decât noi. Ce să le spun în vestiar? Sunt momente în care nu mai depinde de mine. Nu vreau să îmi acuz jucătorii...”.

Deznodământul a fost același. La scurt timp, patronul Neluțu Varga l-a dat afară pe Marius Șumudică.

VIDEO Florin Lovin despre relația cu Marius Șumudică: „A fost singurul antrenor care m-a scos până-n pauză.

>

Citește și alte știri din fotbalul european: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.