Manchester United e o mare companie comercială, cu o echipă de fotbal în subordine. În ultimii 8 ani, cheltuielile au trecut de 1 miliard de euro.
Echipa a livrat: o Cupă a Angliei, o Cupă a Ligii (competiție inexistentă) și un titlu Europa League (trofeul talentaților fără amploare). Celălalt rezultat cert: ManU a făcut jucători mai slabi din aproape toate numele pe care le-a cumpărat.
Maguire, Wan-Bissaka, Sancho, Shaw sunt azi decalibrați și parcabili la cluburi mici. Ronaldo a primit sarcina de a opera un miracol, dar „structurile” par decise să mențină afacerea sus și clubul jos. De unde concedierea lui Solskjaer, un om decent, recrutat inutil și permanentizat la fel de inutil, pe baza a opt victorii consecutive la începutul mandatului.
Experiența continuă împiedicat, cu Michael Carrick interimar, până la selectarea unui alt interimar, pentru restul sezonului. Cu alte cuvinte, clubul e gata să reia experiența Solskjaer. Dacă Michael Carrick reușește câteva meciuri bune, e pe contract.
Inversiunea logică e la putere din ziua în care Ferguson s-a retras, acum opt ani. Economia încearcă să facă fotbal pentru că așa vor finanțele. Moyes, Van Gaal, Mourinho și Solskjaer au fost aduși cu gândul la acționari. Restul a mers în jos, de la sine. E, astfel, mai ușor de înțeles cum poate să cadă o echipă care i-a adus într-un singur pachet pe Ronaldo, Varane și Sancho.
Viitorul sugerează lipsa de viitor. Primele intenții fug spre Zidane, deși proiectul Carrick ar putea oferi un naufragiu mai sigur. Zidane e străin de fotbalul englez și așteaptă întronarea la naționala Franței.
Candidatul natural e Mauricio Pochettino, perfect soccer-compatibil și perfect dezolat de frivolitatea PSG. Cum toate astea țin de fotbal, eroarea e oricând posibilă. Man U trebuie, mai întâi, să revină la supremația fotbalului și să îi devină vasal.
{{text}}