Campionate

Pericolul Qatar! 2 jurnaliști norvegieni care făceau un reportaj despre CM 2022, arestați 30h la Doha! „Șocant, inacceptabil”

Emirul Qatarului, la MP de Formula 1, foto: Imago

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 25 noiembrie 2021

Reporterul și cameramanul televiziunii publice nordice NRK au fost reținuți chiar înainte să părăsească Qatarul. Premierul norvegian a protestat vehement.

Cu un an înainte de startul CM 2022, primul în Golful Persic, primul în variantă toamnă-iarnă (21 noiembrie - 18 decembrie 2022), se înmulțesc veștile îngrijorătoare.

Qatarul a plătit un agent CIA să spioneze FIFA

Două articole au subliniat încă o dată pericolul numit Qatar:

  • Autoritățile de la Doha au mutat muncitorii străini morți pe șantierele CM în alte locuri pentru ca decesele lor să nu fie legate de turneul final, a dezvăluit Mail on Sunday.
  • Emiratul arab i-a plătit zeci de milioane de dolari de peste un deceniu lui Kevin Chalker, fost agent CIA, pentru a spiona FIFA și candidaturile rivale la organizarea Mondialului. Și nu doar atât. Acesta avea ca obiectiv și urmărirea celor care criticau Qatarul după controversata atribuire a competiției, dar și supravegherea străinilor care lucrau la Doha la infrastructura pregătită pentru 2022. Totul a fost scos la lumină de ancheta Associated Press.

Premierul Norvegiei: „Arestarea jurnaliștilor este inacceptabilă"

Iar acum, altă știre! 2 ziariști norvegieni de la NRK, postul public de televiziune, reporterul Halvor Ekeland și cameramanul Lokman Ghorbani, care făceau o investigație în Qatar legată de CM 2022, au fost reținuți de poliție în noaptea de duminică spre luni, chiar înainte să părăsească țara și ținuți după gratii 30 de ore, fiind eliberați apoi și lăsați să se întoarcă la Oslo, fără să li se aducă nicio acuzație.

Un scandal care a ajuns până la guvernul nordic, prim-ministrul Jonas Gahr Störe protestând vehement: „Arestarea jurnaliștilor de la NRK în Qatar este inacceptabilă. O presă liberă e esențială pentru o democrație care funcționează".

„Am fost interogați ore în șir. Toți erau intrigați de misiunea noastră"

Oficialii qatarieni pretind că ziariștii au pătruns pe o proprietate privată: „Au fost autorizați să filmeze unde voiau, li s-au acceptat toate cererile. Dar aceste libertăți nu prevalează în fața aplicării dreptului comun, pe care ei l-au încălcat premeditat".

Lokman Ghorbani a povestit într-o conferință de presă că „ni s-a reținut inițial echipamentul. Am fost interogați ore în șir. Toți erau intrigați de misiunea noastră, ce căutam acolo, la ce ajutau informațiile obținute, câte reportaje am făcut". Dezvăluind că li s-a cerut să devoaleze sursele lor din Qatar.

Să încetăm să atribuim marile competiții sportive unor țări care nu respectă libertatea presei și libertatea de expresie. Ceea ce am aflat acum e șocant, total inacceptabil.

- Berit Kjöll, președinta Comitetului Olimpic Norvegian

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.