Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - FCSB

Showtime! „Șocul” CSU Craiova - FCSB se anunță drept un veritabil regal ofensiv

Cîmpanu vs Tănase, în tur. Atunci, bucureștenii au câștigat cu 4-1 FOTO Cristi Preda

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 25 noiembrie 2021

Derby-ul din Bănie, CSU Craiova - FCSB, aduce față în față cele mai ofensive echipe din Liga 1. Oltenii sunt lideri la nu mai puțin de 5 ierarhii InStat ce privesc atacul, roș-albaștrii țin aproape

"Șocul" de duminică se anunță drept un veritabil regal ofensiv. Sau cel puțin așa îl recomandă statisticile InStat și istoricul confruntărilor Universitatea - FCSB.

Cele două sunt, la ora actuală, cele mai prolifice formații din actuala ediție a Ligii 1. Oltenii, cu 30 de reușite, roș-albaștrii, la un gol distanță. De altfel, Craiova se află înaintea bucureștenilor la absolut toate ierarhiile InStat ce privesc faza de atac.

La capitolul deja menționat, la ocazii și la acuratețea paselor-cheie, ele ocupă primele două locuri pe podiumul completat de campioana CFR Cluj! Iar diferențele dintre cele două sunt minime.


La "driblinguri reușite", cele care fac deliciul publicului, CSU și FCSB sunt egale ca medie (19 pe meci), însă juveții stau mai bine la procentajul celor reușite din totalul celor inițiate: 64 la sută, față de 60 la sută. Surpriza? Sunt pe locurile 2, respectiv 3, depășite de FC Botoșani: 20 per partidă, reprezentând 58% din totalul celor inițiate.

Diferența cea mai mare se înregistrează la "șuturi cadrate". Cu o medie de 6 pe meci, Universitatea e lider, în timp ce bucureștenii, 4,6, se regăsesc pe 4-5, la egalitate cu Botoșaniul, dar întrecuți de Sepsi (5,1) și de Rapid (4,7).

Inclusiv istoricul duelurilor CSU - FCSB, în Liga 1, sugerează un festival ofensiv. De la promovarea juveților pe prima scenă, în 2014, cele două s-au înfruntat de 26 de ori. Însă numai două meciuri s-au încheiat fără gol marcat. Primul 0-0 datează din 1 martie 2015, cu CSU gazdă, celălalt din 4 aprilie 2021, cu roș-albaștrii amfitrioni.

Alb-albaștrii au cifre superioare


CSUParametru*FCSB
30Goluri29
1,88Goluri (medie)1,81
8Ocazii (medie)7
6Șuturi cadrate (medie)4,6
3,9Acuratețea paselor-cheie (medie)3,6
19 (64%)Driblinguri reușite (medie)19 (60%)

*conform InStat

6puncte le despart pe FCSB (locul 2, 34p) și Universitatea (locul 3, 28p) în clasamentul Ligii 1

8goluri și 5 assisturi are Florin Tănase (FCSB) în duelurile cu CSU. Cele mai multe!

Craiova stă în Ivan și Markovici, FCSB are 4 guri de foc

Dacă luăm la mână marcatorii din acest campionat, Universitatea are golgeterii: Andrei Ivan, cu 8 reușite, și Jovan Markovici (6). În schimb, la FCSB, cele mai multe reușite sunt împărțite pe mai mulți umeri: Florin Tănase are 5, urmat de Octavian Popescu, Ianis Stoica și Keșeru, cu câte patru. Surprinde, la prima vedere, faptul că supermarcatorul Koljici are doar o reușită. Explicabil însă, de vreme ce bosniacul s-a luptat cu numeroase accidentări în ultimii doi ani, iar acum face mari eforturi să-și regăsească precizia de altădată. De partea cealaltă, Constantin Budescu este și el unul care poate mult mai mult. Problema lui? A venit abia în septembrie, cu un deficit fizic însemnat, și n-a bifat decât 7 apariții, niciuna de 90 de minute. 

CSU (30 goluri)

JucătorGoluri
A. Ivan8
Markovici6
Gustavo3
Nistor3
Câmpanu2
Baiaram2
Roguljici2
Căpățână1
Bancu1
Koljici1
Houri1

FCSB (29 goluri)

JucătorGoluri
Fl. Tănase5
Oct. Popescu4
Keșeru4
I. Stoica4
V. Gheorghe3
Cordea2
Vinicius2
Miron1
Dumiter1
Budescu1
*Grameni1
**Moruțan  1

*Constănțeanul a înscris în proprie poartă la 0-1 cu FCSB 

**Jucător plecat între timp la Galatasaray

EXCLUSIV Tudorel Stoica o lasă pe FCSB să intre pe Ghencea: „Nu sunt împotrivă! Dar după ce vor juca primul meci pe Giulești!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.