Naționala României a ajuns iar la timpul marilor decizii și al proiectelor grandioase. Este iar timpul schimbării, al soluțiilor miraculoase, al ipotezelor mirobolante, al criticilor cu asupră de măsură și poate - mai clar - al bătutului pasului pe loc.
Desigur, toate însoțite de câteva atitudini constante: suntem cei mai proști din curtea școlii, ceilalți sunt mai buni, Burleanu și ai lui - niște sicofanți, știm noi ce-ar trebui.
Ajută la asta și turneul pe care președintele FRF îl face în lumea fotbalului de la noi, doar pentru a consfinți public că numele mari nu vor să se bage la Națională. Și asta va duce la alte două reacții: joacă o piesă de teatru sau nimeni nu vrea să lucreze cu ei.
Din toate astea o să iasă o sumedenie de știri, un învârtit în jurul cozii și cel mai probabil un nou rateu. Care o să ne bucure retorica găunoasă.
Am observat din afară ce s-a întâmplat după ratarea unei noi calificări, ce s-a scris și spus în spațiul public din România. Și mi se pare că în multe situații nu mai avem capacitatea de a trata profesional, cumpănit și echilibrat ce se întâmplă. Suntem adânciți într-un discurs emoțional și agresiv care nu poate schimba mare lucru.
Am observat cum atât jucătorii Naționalei, antrenorii, dar și federalii au fost supuși unei execuții publice de mare amploare. Nu numai c-au fost chestionați profesional și emoțional, dar în multe situații au fost desființați ca oameni.
S-a trecut de la calități profesionale la fibra lor morală, dăruire, ajungându-se, desigur, la capacitatea intelectuală. Care nu poate fi altfel decât redusă. Mă refer inclusiv la comentariile de Facebook, aprinse de astfel de atitudini.
Ca și cum suntem într-o țară de elite profesionale și morale care au ajuns la concluzia că munca de la fotbal este sub standard și înfăptuită de gnomi morali. Și, până la urmă, s-a decis c-ar fi bine nu numai să se radă totul din forma actuală, dar, dacă s-ar putea, să dispară de pe fața pământului fotbalistic toți cei implicați.
Să vă spun un secret. Ar fi o idee să-i dăm pe toți afară. Și să aducem alții. Se poate. Cu excepția a 5-10 jucători care, oricum o dai, sunt cei mai buni din România. Și fără de care nu se poate. Pentru că nu avem ce pune în loc.
Nicio societate normală nu-și poate desființa până la ultima fibră cetățenii care lucrează la un obiectiv. Niciun grup profesional sau școlar nu poate progresa prin aplicarea unor palme și lopeți pe spinare. Gândiți-vă că la o școală tot ce-ar putea face profesorii este să le spună copiilor că sunt proști. Sau că la noi la muncă, șefii ne-ar demonstra în fiecare zi cât de incapabili suntem.
Lumea normală își analizează parcursul, își vede greșelile, le admite și încearcă să le corecteze. Ce avem de făcut este să analizăm și să corectăm, nu să-i desființăm pe oameni.
Când după ratarea calificării am spus „suntem pe drumul cel bun”, eu asta am avut în minte. Și susțin mai departe. Pentru mine, Naționala era de locul patru și a terminat pe trei. Și a fost la un meci distanță de doi. Am văzut și lucruri bune, dar acestor oameni asta nu li s-a mai spus niciodată. Nimeni nu mai vrea să le spună că progresează. Măcar un pic pe un anumit palier.
Ani buni am muncit prost în fotbal și alte domenii. Ne-am pierdut calitățile, am fost corupți, am înșelat și mințit. Și am ajuns foarte jos. Se poate să mergem și mai jos. Dar o lume limpede vede ce are la dispoziție, se pregătește pentru următoarea etapă și încearcă să facă mult mai bine.
Cu sau fără Burleanu, cu sau fără generația de aur, cu sau fără Mutu, Chivu. Oricine ar veni, tot va trebui să prețuiască niște oameni.
{{text}}