Masacrul de pe „La Bombonera”

Estudiantes și AC Milan dispută returul "Intercontinentalei" din 1969 în Argentina. Curge mult sânge, se lasă cu arestări și cu suspendări pe viață. "O pată pe care nu o meritam"

La încălzire, Poletti, portarul gazdelor, apucă mingea cu mâinile și o aruncă spre grupul de jucători de la AC Milan, ca la "Rațele și vânătorii". Italienii sunt la încălzire, când un balon îi lovește în moalele capului! Bingo! Aguirre Suarez l-a imitat pe goalkeeper, numai că el a șutat și a nimerit! Trec două ore.

"El Pibe" Romero, debutant în astfel de probleme, unul dintre puținii oameni care în seara aceea jucaseră fotbal, merge să-l felicite pe Lodetti, peste 250 de meciuri la "Diavol". Moment în care Poletti fuge din poarta sa, ajunge acolo și se apucă să-l bată. Așa a început și așa s-a terminat cea mai sângeroasă finală de Cupă Intercontinentală din istorie, 22 octombrie 1969, Estudiantes - AC Milan, 2-1, pe "La Bombonera".

Lovituri cu sau fără minge

Să facem olecuță de lumină.

E a 10-a edițiune a duelului dintre America de Sud și Europa. Ultimul act e în dublă manșă până în 1980, când se mută în Japonia. Cu două săptămâni înainte, italienii învinseseră cu 3-0. Acum suntem în Argentina.

Aguirre Suarez lovește non-stop, cu sau fără minge. Are o dispută personală cu Angelo Sormani: uită de balon, intră, mereu, direct în corpul atacantului. Uită și de acesta, se apucă de Prati, căruia îi fracturează o coastă. Apoi la rând vine Combin. Nestor e un "caz special", pentru că e născut în Argentina, dar crescut în Franța.

Suarez îl lovește cu cotul în figură, Combin leșină, plin de sânge. E eliminat abia la a patra încercare, când îl "omoară" pe imensul Gianni Rivera. Nu că acesta ar fi fost vreun înger. Cu câteva momente înainte îl "curentase" pe Echecopar.

Pare o cronică de război, dar e doar un meci de fotbal. Manera, fundașul local, e trimis și el la vestiare. Cudicini, goalkeeperul Milanului, are nevoie de medic. Cât acesta lucrează la el, Poletti îl ia la șuturi pe Prati, și așa vai de capul lui.

Carlos Bilardo, viitorul mare antrenor, e pe teren. Unul dintre puținii jucători care au încercat să practice sportul botezat "fotbal" în acea noapte. Și azi, la mai bine de 50 de ani de atunci, jurnaliștii argentinieni nu te pot privi în ochi când vorbesc despre acel joc, încheiat 2-1. 

"Nu, Estudiantes... Asta n-a fost bărbăție, n-a fost luptă dreaptă... a fost apologia nebuniei și a brutalității... asta a fost jenant pentru noi toți și toți cei responsabili ar trebui să plătească. Dacă vrem să creștem din punct de vedere fotbalistic, avem nevoie să ne cerem scuze pentru acest episod lamentabil"

au scris ziarele

Circul nu s-a încheiat aici!

Plin de sânge pe tricoul alb, Combin este arestat de poliția argentiniană chiar la ieșirea din stadion. Motivul? "Nesatisfacerea serviciului militar!". Omul era de fel din Las Rosas, dar plecase de prunc în Europa, unde primise cetățenie franceză. Alberto Poletti, care-și dusese propriul război cu Rivera, "Ragazzo d'oro", e suspendat... pe viață! În timp ce Ramon Suarez se alege cu cinci ani de odihnă totală.

Însă discuțiile nu se încheie.

Argentina e în plină dictatură militară, sub cravașa lui Juan Carlos Ongania, primul și singurul șef de stat din patria tangoului care a dizolvat partidele politice. Cum poate un astfel de fotbal, cu o astfel de conducere, să găzduiască un turneu final de Campionat Mondial? Feyenoord, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, refuză să se prezinte, anul viitor, la finală, mai ales când află că trebuie să joace cu cei de la... Estudiantes.

UEFA intervine, degeaba. Se ajunge până la Regina Juliana a Țărilor de Jos și, finalmente, Ernst Happel acceptă. Dar bolovanul pornise a se rostogoli. Din acel moment, multe grupări vor refuza participarea, motivând comportamentul violent al trupelor sud-americane.

"Fotbalul nostru, cu toate defectele sale, nu merita o asemenea pată. Cu ce am rămas? Cu tricoul lui Combin, plin de sânge, cu o targă ce-l ducea spre vestiar, în timp ce agresorul ridica pumnul a victorie, asemenea unui gladiator. Și cu multe arestări". Jurnalistul Julio Cesar Pasquato, la 20 de ani de atunci...