Gabriel Torje (32 de ani) crede că remiza obținută de Dinamo împotriva lui FCU Craiova, scor 0-0, poate reprezenta un punct de cotitură pentru „câini”.
Dinamo a ajuns la 14 meciuri consecutive fără victorie în Liga 1 și ocupă penultima poziție în clasament. Gabriel Torje privește lucrurile cu optimism și crede că remiza de astăzi le-ar putea da încrederea ncesară pentru a duce sezonul la bun sfârșit.
Gabriel Torje, după Dinamo - FCU Craiova 0-0
„Punct cu punct, sper să reușim să ieșim de acolo și să evităm retrogradarea. Trebuie să eliminăm toate părțile negative din echipă, ce e negativ la antrenamente, în vestiar. Să nu ne reproșăm nimic, să ne încurajăm.
Se simte că suporterii nu ne pot susține, cu ei altele ar fi fost rezultatele. Așteptăm să se dea drumul, să avem dreptul de a juca cu ei în tribune, să avem dreptul de a ieși pe stradă liberi.
Încercăm să îi încurajăm pe cei tineri, pe cei străini, să le insuflăm spiritul lui Dinamo. Cred că rezultatul de astăzi este un punct important de plecare pentru noi. Am dominat, am văzut și mai multă agresivitate. Sunt convins că toți cei din jurul echipei, de la președinte, staff, vom scoate echipa din această situație grea”, a spus Gabriel Torje, la Telekom Sport.
Cele mai tari imagini din meciul Dinamo - FCU Craiova
Dinamo și FCU Craiova, la retrogradare
Dinamo, în continuare penultima în Liga 1, rămâne fără victorie de 14 etape. Dincolo, FCU Craiova ocupă un loc de baraj, 13.
{{text}}