Echipa antrenată de Rednic se îndreaptă către divizia B și Mutu către națională. Viitorul e după colț – dezastru.
Dinamo a făcut încă un meci submediocru, cu Craiova lui Mititelu. Bineînțeles că a fost un nul. Mai degrabă venea Apocalipsa decât să se marcheze într-o asemenea partidă.
Cine mai ține socoteala?
Dinamo este o echipă de liga a doua și chiar și acolo ar fi tot pe la retrogradare. Clubul este dezorganizat, e o debandadă care se traduce inclusiv în schimbarea tehnicienilor mai des decât își schimbă divul Neymar jr. coafura într-un sezon.
Vine Rednic, pleacă Rednic, vine Uhrin jr., pleacă Uhrin jr., vine iar Rednic și tot așa – cine mai stă să țină socoteala? Dinamo e o echipă încropită, în care din când în când mai fac un pas în față Sorescu și Torje (cu toate execuțiile lor rafinate), care sunt și ei tot jucători de liga a doua, dar turcă. În rest, bate un vânt rece din Groapă. Câinii roșii sunt știrbi.
Improvizații de bâlci
Și Dinamo, și Craiova pușcăriașului Mititelu sunt, de fapt, echipe care au rupt-o cu tradiția, cu identitatea și cu gloria. Sunt pure improvizații de bâlci, au orizontul limitat și, pe scurt, niciun viitor.
La Craiova asta, pleacă Trică, vine Mutu, pleacă Mutu, vine Trică. Acum trebuie să plece jucătorii, veniți pe filiera Rednic!, fiindcă sunt ani buni de când Rednic e mai degrabă altceva decât antrenorul care promitea acum cincisprezece ani să fie.
Suporterii joacă în alt film, unde s-a mai văzut neant întâmpinat cu focuri de artificii, nimic salutat cu efecte pirotehnice? Și Knattspyrnufélag e departe de zilele de glorie, dar ceva îmi spune că, așa lipsită de strălucire cum e, a rămas tot peste Dinamo. Of!
Conducători fără răbdare
Asemenea meciuri arată tot ce nu merge în fotbalul românesc și de ce nu ne vom califica nicăieri, nici dacă vom concura doar cu San Marino, Gibraltar și Liechtenstein.
Nu poți să ajungi nicăieri cu conducători care nu au răbdare nici jumătate de sezon, cu antrenori care sunt schimbați din mers, cu fotbaliști aduși ca plombe, plătiți prea prost sau prea rar. Unde te uiți în Țara Românească abia dai de un proiect coerent gândit pe cinci sau zece ani. Și atunci, ce rămâne?
Și unui copil îi trebuie nouă luni să se nască
Uite, dacă ne uităm la vecina de clasament a lui Dinamo, „lanterna” Clinceni, vedem că a expirat timpul acordat lui Ionuț Chirilă. N-a avut nici măcar o sută de zile de liniște, dacă nu șase luni, cum ceruse. Când nu poți să acorzi unui antrenor nici măcar o jumătate de an, nu poți să fii altfel decât pe ultimul loc. Și unui copil îi trebuie nouă luni să vină pe lume.
Nouă luni în fotbalul românesc au ajuns să însemne o eternitate și de aceea e fotbalul nostru de neprivit. Când te uiți la ce se joacă, la cum se joacă dincolo de gardul țării, nu-ți rămâne decât să zâmbești.
Mâine va fi, cu siguranță, mai rău. Nimănui nu i-a păsat de mâine în ultimele decenii. Să ne bucurăm de acum!, au zis, categoric, vlahii. Doar că acum nu mai e nimic. Zâmbiți, mâine va fi mai rău!
Momentul zero? Nu va fi cazul
Mihai Stoica de la FCSB cere un nou moment zero, un pact care să umple țara noastră de academii, ca să încercăm să ne apropiem de cei care am fost. Este, bineînțeles, necesar și tocmai de aceea nu se va întâmpla – presupune strategie, efort, bani și răbdare. Zâmbiți? Dar, ca la teleshopping, asta nu e tot.
Mutu e tot mai aproape de națională, ceea ce se știa de la bun început, dar nu dă rău să faci o poză cu Hagi și una cu Răzvan Lucescu. Măcar „Administrația Burleanu” a încercat, nu? Nu prea.
Avem calculele hârtiei
„Administrația” va da, în curând, din nou echipa națională pe mâna unui începător, fost mare fotbalist și tehnician care încă nu există. Sigur, cât încă n-au început preliminariile, avem calculele hârtiei. E cea mai bună perioadă din cariera antrenorilor recenți ai naționalei.
Să o savurăm până nu vine, previzibil ca o pasă cu latul, dezastrul – și cum să nu vină cât o vedetă la națională, ca Man, nu reușește să se impună nici la Parma, în divizia a doua italiană? Ilogic ar fi să nu vină.
{{text}}