Laurențiu Reghecampf e departe de titlu și departe de performanțele antrenorului din perioada 2012-2014. Concordia Chiajna, echipa lui Reghe din returul campionatului 2011/12, e peste Universitatea Craiova de azi!
Universitatea Craiova a suferit aseară al treilea eșec la rând în Liga 1. După 0-1 cu Farul și 2-3 vs. FC Argeș, oltenii au cedat și în confruntarea cu FCSB de pe „Oblemenco”, tot cu 2-3.
Acum, CSU Craiova e pe locul 4, la un punct de FC Voluntari, la 9 de FCSB și la 17 de liderul CFR Cluj, dacă „feroviarii” câștigă în această seară împotriva Clinceniului.
Venit în Bănie să-și relanseze cariera, Laurențiu Reghecampf e pe cale să-și treacă un eșec în palmares, având în vedere că obiectivul pe care l-a enunțat singur a fost câștigarea titlului.
Reghe a avut și momente excelente în actuala stagiune - 5 succese la rând în campionat - și a fost ales „Antrenorul lunii octombrie” în ancheta Gazetei Sporturilor. Numai că antrenorul se pare că nu poate trece examenul consecvenței la Craiova, o echipă care a fost întotdeauna aproape de titlu în ultimii ani, însă s-a „tăiat” de fiecare dată pe parcurs.
Universitatea Craiova, colac de salvare pentru Reghecampf
Reghecampf a început să devină un nume în antrenorat la începutul anului 2012, când a preluat-o pe Chiajna și a salvat-o de la retrogradare după un parcurs uluitor în retur: 34 de puncte în 16 etape!
Până atunci, Reghe le mai pregătise în primul eșalon, însă doar pentru scurte perioade, pe Universitatea Craiova și Gloria Bistrița.
După Chiajna, a urmat aventura la FCSB, echipă alături de care Laurențiu a câștigat două titluri de campion. Apoi, Reghe a mers în premieră în străinătate ca antrenor, mai întâi în Arabia Saudită, la Al-Hilal, pe urmă în Bulgaria, la Litex Lovech. S-a întors la FCSB în decembrie 2015, a stat un sezon și jumătate la roș-albaștri, însă nu a mai reușit să câștige campionatul.
Înainte să revină în România în această vară, Reghecampf a mai bifat doar cluburi din zona arabă: Al-Wahda, Al-Wasl, Al-Ahli.
Cel mai slab Reghecampf!
Reghecampf a strâns 15 etape pe banca alb-albaștrilor în actualul campionat și a pierdut deja 6 meciuri! Mai multe eșecuri decât a înregistrat în doi ani pe banca FCSB-ului, primul mandat. Și e vorba despre o comparație 4 luni - 2 ani!
Nici la Chiajna, echipă care își propunea salvarea de la retrogradare, Reghe nu a suferit atâtea eșecuri, numai 4.
De altfel, media punctelor obținute per meci indică în mod evident faptul că asistăm la cel mai slab parcurs al lui Laurențiu Reghecampf în L1 din 2012 încoace, adica din anul în care a început să conteze cu adevărat în antrenorat.
REGHECAMPF ÎN LIGA 1, 2012-2021
ECHIPĂ | MECIURI | VICTORII | EȘECURI |
Chiajna | 16 | 11 | 4 |
FCSB (2012/14) | 68 | 46 | 4 |
FCSB (2015/17) | 52 | 29 | 9 |
CSU Craiova | 15 | 8 | 6 |
PUNCTE/MECI
Chiajna | 2.12 |
FCSB (2012/14) | 2.29 |
FCSB (2015/17) | 1.94 |
CSU Craiova | 1.66 |
Trebuie să facem o analiză. Acum suntem foarte mult în spate. Va fi foarte greu să mai recuperăm punctele față de CFR. Vom avea o discuție cu patronul echipei și vom analiza ce avem de făcut pentru perioada următoare. Noi ne dorim performanță. Pentru că noi nu depunem armele, suntem acolo și vrem titlul!
Laurențiu Reghecampf, antrenor CSU Craiova
Cupa României e la îndemână
Universitatea Craiova e mare favorită să câștige Cupa României, adică să-și păstreze trofeul cucerit și sezonul trecut. Joi, evoluează în sferturi cu o formație de Liga 3, revelația CSO Filiași.
În plus, pe tablou nu a mai rămas nicio echipă de temut, doar Politehnica Timișoara (L2), FC Argeș, FC Buzău (L2), FC Voluntari, Chindia, Sepsi.
Laurențiu Reghecampf: „Nu meritam să pierdem meciul cu FCSB”
TOP 5 cele mai mari performanțe obținute de Reghe ca antrenor
- A calificat-o pe FCSB în optimile de finală în Europa League, după ce a câștigat o grupă cu Stuttgart, Copenhaga și Molde și a eliminat-o pe Ajax în „16-imi”.
- A dus-o pe FCSB, după o pauză de 5 ani, în grupele Champions League.
- A câștigat, într-un mod autoritar, două titluri de campion cu FCSB.
- A câștigat cu Al Wahda Cupa și Supercupa Emiratelor.
- A câștigat trofeul de cel mai bun antrenor în Ancheta Gazetei Sporturilor în anul 2013.
TOP 5 cele mai mari contraperformanțe din dreptul lui Reghe ca antrenor
- A pierdut finala Champions League Asia cu Al Hilal în fața unei formații care a terminat campionatul din Australia pe penultimul loc, Western Sydney Wanderers: 0-1 în tur, 0-0 în retur.
- A pierdut titlul în Liga 1 cu FCSB în sezonul 2016-2017.
- A ratat cu FCSB accesul în primăvara europeană din Europa League dintr-o grupă cu Villarreal, Osmanlispor și Zurich.
- A ratat calificarea în „16-imile” Champions League Asia cu Al Ahli.
- A rezistat doar 4 luni într-un alt campionat în afară de Liga 1, care să fie tot din Europa, la Litex Loveci a stat între august și decembrie 2015.
{{text}}