Există antrenori-actori, formidabili pe marginea terenului și în interviuri, antrenori ofensivi și antrenori defensivi ca stil de joc. Există tehnicieni nesuferiți, oameni pe care media îi jupoaie chiar și atunci când ei produc rezultate excelente. Pițurcă e un astfel de caz. Egalul campioanei mondiale Italia și al vicecampioanei Franța în meciuri dintr-un campionat european încă mai e privit în România ca un gropar al fotbalului doar fiindcă nu a reușit să devină simpatic.
Ionuț Chirilă a inventat zi după zi, de-a lungul unor ani, o categorie nouă: antrenorul-închipuit. Fiu al unui fost mare ziarist, Ioan Chirilă, Ionuț a ajuns, datorită amiciției pe care o avea tatăl său cu Mircea Lucescu, antrenor de fotbal. Lucescu l-a angajat la Dinamo ca antrenor de juniori, apoi l-a luat și la Rapid.
Aceea a fost epoca de glorie a lui. Fiindcă au trecut aproape 30 de ani de atunci, Chirilă exagerează toată perioada în care Lucescu l-a făcut să se creadă antrenor. Lui Petre Florentin îi creșteau aripi când sprinta pe dreapta, Tararache omora balauri în fața apărării, Lică Laurențiu nu a devenit Balon de Aur doar fiindcă a fost tăiat cu sabia într-o răfuială a unor interlopi.
Ionuț a fost simpatic pentru media în anii în care nu l-a angajat nimeni. Presa a analizat cu el desenul-păianjen din vestiarul de la Târgu Mureș, niște linii care programau un joc imposibil în Football Manager și în FIFA: "Constantin pleacă în dreapta, Gorobsov îi ia locul, Mureșan devine vârf, Voiculeț trece fundaș central".
În joaca de-a Mateianu, un reformator real în fotbalul românesc, Chirilă aducea la finalizare fundașii și-i retrăgea pe fotbaliștii cei mai tehnici. Marius Constantin n-a mai suportat, în timpul unui antrenament: "Băi, ce e asta? N-am dat o centrare în viața mea și tu mă pui să fac învăluiri?!".
Simpatic, Ionuț a continuat să apară în emisiuni și să recite replici de pe aceeași placă, doar el era capabil să transforme "speranțele în certitudini". Oamenii din fotbal și oamenii din afara lui zâmbeau, distrați de prestațiile cu adevărat amuzante ale antrenorului care era convins că îl bloca, în meseria aceasta, tocmai omul care-l invitase s-o practice fără să-l fi recomandat ceva. Lucescu l-a creat pe antrenorul Chirilă din nimic și i-a alimentat fanteziile când i-a finanțat călătorii în Brescia, în Reggio Emilia, în Donețk.
Și atunci când l-a atacat pe Lucescu, lumea tot a râs, fiindcă nimeni nu a crezut că Mircea îl lucrase pe Ionuț din invidie, ca nu cumva să pară că Răzvan ar fi un antrenor mai slab.
Pe Lucescu nu l-a jignit, măcar, la Dinu a apucat să sară ca un gremlin crescut din simpatie și devenit un monstru hrănit cu atenție. "O mumie pe care au bătut-o Cehoslovacia și Foresta Fălticeni", Dinu a fost, în fotbalul românesc, Baresi-Nesta-Maldini-Chiellini. Chirilă a jucat fotbal așa cum a jucat oricare om de pe stradă, din plăcere. Piramida îl reține pe Dinu ca pe un faraon, Chirilă e posibil să fi fost un cărător de pietre.
PS: Am început să scriu după ce comentariul lui Chirilă despre Dinu apăruse pe GSP.ro, înainte ca Ionuț să insiste la "Fotbal Club", de la DigiSport, că sunt lipsit de cultură fotbalistică. E posibil să aibă dreptate, să nu am cultură fotbalistică, dar nu e grav pentru mine, grav e că nu o are el.
{{text}}