Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - URZICENI

Despărţire

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 20 aprilie 2008

Lăsat iarăşi în afara lotului, Stoican va discuta mîine cu şefii din Ştefan cel Mare rezilierea contractului.

Primul plecat de la Dinamo: Flavius Stoican! Fundaşul dreapta în vîrstă de 31 de ani nu a prins lotul de 18 nici pentru meciul cu Unirea Urziceni. Nu i s-au oferit explicaţii, din nou, din partea tehnicienilor, iar mîine s-ar putea pro­duce divorţul de echipa din Şte­fan cel Mare! Fotbalistului îi expiră oricum contractul cu Dinamo în lu­na iunie, nu este agreat de viitorul antrenor, Mircea Rednic, dar Flavius nu mai suportă situaţia actuală.



Chiar a avut un dialog preli­minar cu şefii clubului: “Poate ar fi mai bine să plec deja, nu mai încurc pe nimeni şi, în plus, nu vreau să fiu «atîrnache» la Dinamo, să iau banii degeaba!”.



Fotbalistul cîştigă 8.000 de dolari pe lună, fiind adus în vară de la Şahtior Doneţk pentru 150.000 de dolari. Fostul inter­naţional e curtat de către OFI Creta (Grecia), Apoel Nicosia (Cipru), dar şi de echipe din primele două ligi germane.

9 meciuri a jucat Stoican în acest campionat la Dinamo: 6 în toamnă şi 3 în primăvară

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.