Academica Clinceni - Dinamo 1-0. Ionuț Chirilă, antrenorul din acte al ilfovenilor trecut însă pe linie moartă de conducere, a intrat în direct la finalul partidei de la Giurgiu.
- Academica Clinceni a obținut prima victorie a sezonului, chiar după despărțirea de Chirilă.
- Dinamo, penultima în Liga 1, mai are doar două puncte avans față de „lanterna roșie”.
- „Câinii” nu au mai câștigat de o jumătate de campionat, adică de la meciul din tur cu Academica, 3-1 pe 2 august.
Chirilă ține cu dinții de post, deși a fost interzis la echipă. La meciul de la Giurgiu, John Ene a asigurat interimatul Clinceniului. În emisiunea „Digi Sport Special”, Ionuț Chirilă a vorbit de parcă el ar fi în continuare A1 și de facto.
Ionuț Chirilă, după Clinceni - Dinamo: „Jucătorii mei au făcut un singur antrenament”
- „Eu consider că mi s-a interzis abuziv să fiu lângă echipa mea azi”
- „Îmi felicit jucătorii. Le-am transmis tuturor. Sunt unii fotbaliști care mi-au dedicat victoria. Îl felicit și pe John Ene”
- „Am jucat de la egal la egal cu echipe puternice de play-off, cu FCSB, cu Rapid. Cu echipe de nivelul nostru, ca Dinamo, așteptam victorii, cum așteptam și acest succes”
- „A fost o săptămână groaznică, băieții au venit cu autocarul de la Cluj, 8 ore. Mi-a fost teamă de prospețimea jucătorilor, care s-au antrenat doar joi. Ședința de pregătire au condus-o Lucian Filip și Patriche, plus John Ene, care s-a ocupat mai mult de portari, din ce am înțeles”
- „Am spus că vor veni rezultatele. Trebuia puțină răbdare doar”
- „Trebuie să recunoaștem că Dinamo e în cel mai prost moment din istoria clubului”
- „Eu sunt antrenorul Clinceniului. Am un document care mă asigură de acest lucru până pe 15 decembrie. Apoi, vom discuta”
{{text}}