FC Voluntari a învins-o pe FCU Craiova, scor 2-0, și revine pe locul 3 în Liga 1!
Prima șansă de a înscrie le-a aparținut oaspeților. În minutul 4, Adam Nemec a trimis cu capul puțin pe lângă poarta lui Robert Popa. Tot ilfovenii au fost aproape de gol și în minutul 26, când Droppa a șutat defectuos de la marginea careului de 16 metri.
În a doua parte, apetitul ofensiv al gazdelor a crescut. Marquet i-a dat emoții lui Mihai Popa în minutul 62, când a șutat din drop de la marginea careului. Din păcate pentru el, mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
Tabela a fost deblocată de Gabi Tamaș, în minutul 77. Experimentatul stoper a înscris cu capul, la capătul unui corner executat de Vadim Rață.
Ion Gheorghe a făcut 2-0 doar 4 minute mai târziu, profitând de ezitarea fundașului stânga Jeremy Huyghebaert. Belgianul a întârziat o degajare, ceea ce i-a permis lui Gheorghe să-i „sufle” mingea.
În timp ce Huyghebaert se lamenta către arbitru, reclamând un presupus joc periculos al adversarului, Gheorghe și-a văzut de treabă și l-a învins pe Mihai Popa cu un șut la colțul lung.
FC Voluntari, pe 3 în Liga 1!
Cu cele 3 puncte obținute astăzi, ilfovenii revin pe locul 3, având un total de 32 de puncte. Oltenii rămân pe 14, cu doar 15 puncte și fără victorie de 5 etape.
FINAL » FCU Craiova - FC Voluntari 0-2
- Au marcat: Tamaș 77, I. Gheorghe 81
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu fazele importante
FCU Craiova - Voluntari, echipe de start:
FCU CRAIOVA: Popa- Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert - Albu, Asamoah, Marquet - Sidibe, Bălan, Bauza
REZERVE: Mogoșanu, Gajic, Vl. Pop, Bușu, Ondaan, Van Durmen, Baeten, Raicea, Compagno
ANTRENOR: Eugen Trică
FC VOLUNTARI: M. Popa - Ricardinho, Tamaș, Armaș, Briceag - Droppa, Meleke, V. Rață - Nemec, I. Gheorghe, Lopes
REZERVE: Râmniceanu, Achim, Merloi, Helder, Al. Ilie, Al. Vlad, L. Fulop , Costin, Golan
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu
Stadion de Fotbal pentru municipiul Craiova
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti) / A1: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)
La șpriț cu rivalul! Mititelu jr. a petrecut cu Gabi Tamaș înainte de meciul direct
Adrian Mititelu jr. (24 de ani), finanțatorul FCU Craiova, a fost surprins de paparazzi petrecând la un restaurant cu Gabi Tamaș (38), jucător la Voluntari, cu o săptămână înaintea meciului direct.
Suspendat un an de pe stadioane după incidentele de la meciul cu Rapid, Adrian Mititelu jr. șochează din nou. Fiul patronului FCU Craiova, Adrian Mititelu, aflat după gratii, a fost surprins de paparazzi de la SpyNews la un șpriț cu Gabriel Tamaș, fotbalist la FC Voluntari, echipă pe care nou-promovata o întâlnește duminică, la Craiova, în etapa a 18-a din Liga 1. Întâlnirea dezvăluită de site-ul monden a avut loc weekend-ul trecut într-un local din București.
Liviu Ciobotariu, antrenorul lui FC Voluntari, nu s-a arătat deranjat de întâlnirea dintre Gabi Tamaș și Adrian Mititelu Jr și a precizat că nu are niciun semn de întrebare.
{{text}}