Vinicius și încrederea lui Ancelotti

Vi-l aduceți cumva aminte pe Vinicius la primele sale apariții în tricoul lui Real Madrid? Era acum 3 ani, vremuri complicate la Madrid căci tocmai plecase Cristiano, iar Vinicius ateriza în La Liga cu eticheta unui mare talent din fotbalul brazilian. 

Mai venise Vinicius cu imaginea celor 40 de milioane de euro plătite pentru el (fără comisioane, alea la brazilieni nu se știu niciodată) și cu o un bagaj plin de zvonuri cum că fusese foarte aproape să ajungă la Barcelona. Zvonuri confirmate chiar zilele trecute de guralivul Pique.

Acel Vinicius era un băiat cu aer de licean, cu un uriaș talent, dar cu un fizic mai degrabă aproximativ, care agita mereu meciurile atunci când intra, mai ales pe parcursul lor, dar care arăta o lipsă enervantă de inspirație la momentele decisive, înțelegând aici fazele de gol sau de ultimă pasă. 

Ironiile n-au întârziat să apară, chiar și când dădea gol în acel „Clasico” de dinainte de lock-down, căci toată lumea a comentat atunci exasperarea lui Kroos, care îi tot făcea semne lui Vinicius să plece odată pentru a primi pasă. 

Însă ce nu observau mulți era ambiția acestui băiat, care înghițea ironiile și-o lua de la capăt. Rata și iar încerca, pasa greșit și nu renunța, nu se lăsa dominat de angoase nici măcar când, la un meci de Champions League la Monchengladbach, Benzema îi spunea în franceză lui Mendy, crezând că nimeni nu-l aude: „nu-i mai pasa, nu vezi că parcă joacă pentru ei?!”. 

Câți ar fi cedat în acel moment, câți și-ar fi făcut bagajele și ar fi plecat? Destui, căci am o sumedenie de exemple de talente pentru care tricoul uriaș pe care-l purta devenea o povară.

Și iată-l azi pe Vinicius. Glumele s-au șters, ironiile s-au uitat, căci azi Vinicius e unul dintre cei mai buni din lume. Meritul principal e al lui, dar cât oare e și al lui Carlo Ancelotti? Care, spre deosebire de Zidane, ce avea privirea fixată doar spre Hazard, a mers pe mâna brazilianului, i-a arătat încredere și a spus în gura mare asta. 

L-a pus apoi la muncă suplimentară, l-a îndemnat să antreneze mai mult momentele de finalizare. Iar acea încredere s-a cuibărit adând în creierul lui Vinicius transformându-se în inteligența de a ști acum ce decizie să ia. 

Sâmbătă, la San Sebastian, Vinicius a mai îndepărtat o marotă, aceea că fără Benzema nu poate exista. Ei bine poate. Ceea ce i se întâmplă lui Vinicius astăzi e cel mai bun exemplu de stare de spirit, acel concept pe care eu îl folosesc mereu. Starea de spirit o are jucătorul, dar e plecată din stilul antrenorului.

Altfel, pe umerii din ce în ce mai zdraveni ai lui Vinicius și pe știința lui Ancelotti, Real Madrid e acum în situația fericită de a se fi transformat în principalul său oponent în lupta pentru titlu. Căci în momentul ăsta doar Real Madrid mai poate face ca Real Madrid să piardă campionatul. Cam cum a făcut Atletico în sezonul trecut.

Xavi, animalele și Bayern

După ce a pierdut cu Betis, primul lui eșec din noua carieră, Xavi a zis la conferința de presă cam așa: „La Munchen va trebui să luptăm ca niște animale dacă vrem să obținem rezultatul dorit”. Nu mi-e clar la ce animale se referea, căci din ceea ce s-a văzut și în „Der Klassiker”, cam cele mai feroce animale din peisajul fotbalistic acutual îmbracă tricoul lui Bayern. 

Puține echipe sunt capabile astăzi să susțină ritmul frenetic impus de Bayern atunci când se instalează în terenul advers, iar Barcelona nu pare a fi în categoria acelor echipe. 

Xavi a schimbat unele lucruri, are însă nevoie de timp pentru mai multe, doar că timp nu prea are, căci lipsa rezultatelor se transformă într-o presiune imensă. Barcelona e vulnerabilă cu oricine, iar ideea că o coborâre în Europa League ar ușura drumul spre Champions League și spre un trofeu european câștigat ar trebui mai bine dezbătută, fiindcă adversar în Europa League ar putea fi chiar Betis.

În altă ordine de idei, avertismentul dat de Thomas Muller după ce Lewandowski a pierdut Balonul e Aur, „cu Barcelona avem oportunitatea de a arăta lumii ce valoare are Bundesliga” nu mi-ar suna deloc bine dacă aș fi Xavi. Și nici acel îndemn din finalul mesajului, „Let s tackle it!”. Norocul catalanilor e că Messi nu mai e la ei, ci își consumă un vizibil început de depresie la Paris.