Alexandru Cicâldău și Andrei Prepeliță au câștigat premiile „Jucătorul lunii”, respectiv „Antrenorul lunii”. „Leul” Cicâldău va intra în posesia trofeului din partea GSP în cel mai scurt timp, în timp ce „Prepe” l-a primit acasă, la Pitești.
Gazeta Sporturilor, redacția cu o tradiție de aproape un secol și ale cărei anchete de final de an sunt recunoscute de întreaga suflare sportivă, decernează din acest sezon, la fiecare început de lună, câte un premiu pentru jucătorul, respectiv antrenorul lunii trecute.
Pentru trofeul „Jucătorul lunii noiembrie” GSP a nominalizat 5 fotbaliști: Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Cicâldău (Galatasaray), Vadim Rață (FC Voluntari), Iasmin Latovlevici (FC Argeș) și Nicolae Stanciu (Slavia Praga).
Pe lista preliminară au mai fost Ianis Stoica (FCSB), Ianis Hagi (Rangers), Ciprian Tătărușanu (AC Milan), Marius Marin (Pisa), Gabriel Tamaș (FC Voluntari) și Malcom Edjouma (FC Botoșani).
În urma centralizării tuturor voturilor, câștigătorul a fost declarat Alexandru Cicâldău!
La cea de-a doua categorie, „Antrenorul lunii noiembrie”, Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Andrei Prepeliță (FC Argeș), Dan Petrescu (CFR Cluj) și Alexandru Pelici (CS Mioveni). Pe lista preliminară au mai fost Cristiano Bergodi (Sepsi) și Liviu Ciobotariu (FC Voluntari).
Câștigătorul lunii a fost desemnat Andrei Prepeliță.
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte, etc. Votul redacției GSP contează dublu.
CLASAMENT FINAL » Jucătorul lunii noiembrie 2021
1. Alexandru Cicâldău | 20 puncte |
2. Ciprian Deac | 15 puncte |
3. Vadim Rață | 7 puncte |
4-5. Nicolae Stanciu | 6 puncte |
Iasmin Latovlevici | 6 puncte |
Votul cititorilor
1. Alexandru Cicâldău | 5 puncte |
2. Nicolae Stanciu | 4 puncte |
3. Ciprian Deac | 3 puncte |
4. Iasmin Latovlevici | 2 puncte |
5. Vadim Rață | 1 punct |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Alexandru Cicâldău | 10 puncte |
2. Ciprian Deac | 8 puncte |
3. Vadim Rață | 6 puncte |
4. Iasmin Latovlevici | 4 puncte |
5. Nicolae Stanciu | 2 puncte |
Votul specialiștilor
1. Alexandru Cicâldău | 5 puncte |
2. Ciprian Deac | 4 puncte |
CLASAMENT FINAL » Antrenorul lunii noiembrie 2021
1. Andrei Prepeliță | 19 puncte |
2. Dan Petrescu | 17 puncte |
3. Alexandru Pelici | 9 puncte |
Votul cititorilor
1. Andrei Prepeliță | 5 puncte |
2. Dan Petrescu | 4 puncte |
3. Alexandru Pelici | 3 puncte |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Andrei Prepeliță | 10 puncte |
2. Dan Petrescu | 8 puncte |
3. Alexandru Pelici | 6 puncte |
Votul specialiștilor
1. Dan Petrescu | 5 puncte |
2. Andrei Prepeliță | 4 puncte |
{{text}}