GSP special   •   Ideile Gazetei   •   CEI MAI BUNI

Cum au votat specialiștii pentru Jucătorul și Antrenorul lunii noiembrie: „Un jucător de o valoare incredibilă” vs. „Un antrenor de mare viitor”

Articol de Andrei Crăiţoiu, Vlad Nedelea   —  luni, 06 decembrie 2021

Alexandru Cicâldău și Andrei Prepeliță au câștigat premiile „Jucătorul lunii”, respectiv „Antrenorul lunii noiembrie” în ancheta Gazetei. Cum au votat cei 5 specialiști din juriu?

Gazeta Sporturilor, cea mai respectată voce din presa sportivă românească, a inaugurat în vară două trofee. Ziarul care are o tradiție de aproape un secol și ale cărui anchete de final de an sunt recunoscute de întreaga suflare sportivă decernează la fiecare început de lună câte un premiu pentru jucătorul, respectiv antrenorul lunii trecute.

Pentru trofeul „Jucătorul lunii noiembrie” GSP a nominalizat 5 fotbaliști: Ciprian Deac (CFR Cluj), Alexandru Cicâldău (Galatasaray), Vadim Rață (FC Voluntari), Iasmin Latovlevici (FC Argeș) și Nicolae Stanciu (Slavia Praga).

La cea de-a doua categorie, „Antrenorul lunii noiembrie”, Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni: Andrei Prepeliță (FC Argeș), Dan Petrescu (CFR Cluj) și Alexandru Pelici (CS Mioveni).


Voturile specialiștilor pentru Jucătorul și Antrenorul lunii noiembrie

BOGDAN STELEA

  • Alexandru Cicâldău (Galatasaray) » „Pentru că joacă la un nivel foarte bun, pentru că e om de bază la Galatasaray, pentru că a evoluat foarte bine și în cupele europene. În plus, reușita lui a influențat radical meciul cu Marseille. Ar fi un lucru bun dacă ar deveni și căpitan la o formație importantă din străinătate. El reprezintă viitorul”.
  • Dan Petrescu (CFR) » „Chiar dacă în cupele europene clujenii n-au un parcurs foarte bun, în campionat se impun fără probleme. CFR are un lot excelent și se adaptează datorită experienței pe care o au jucătorii. Fac puțini pași greșiți în Liga 1 și doar FCSB le mai poate pune probleme, deși personal cred că o să fie destul de greu să fie prinși din urmă. Doar ei pot pierde campionatul”.

NARCIS RĂDUCAN

  • Alexandru Cicâldău (Galatasaray) » „În speranța că va scrie o pagină importantă de istorie la turci și va călca pe urmele predecesorilor săi Hagi, Popescu, Filipescu sau Adrian Ilie, Alex merită acest trofeu. A devenit idol la Istanbul și să cucerești Turcia chiar îți trebuie calități speciale, pe care Cicâldău se pare că le are”.
  • Andrei Prepeliță (FC Argeș) » „Un antrenor tânăr, pasionat, muncitor, care iubește ceea ce face. Vrea să devină un tehnician important și să-și încununeze cariera după ce a fost un fotbalist extrem de apreciat. Premiul acesta ar fi și un imbold important în cariera aflată la început, iar asta ar trebui să-l facă să-și dorească din ce în ce mai mult”.

ILIE STAN

  • Alexandru Cicâldău (Galatasaray) » „Joacă la o echipă mare și produce fotbal-spectacol. I-a făcut pe turci să-l iubească după câteva meciuri, marchează goluri fabuloase, iar Galatasaray poate puna mâna pe o sumă importantă în cazul unui transfer. Alex trebuie să muncească din ce în ce mai mult și niciodată să nu se mulțumească cu puțin”.
  • Dan Petrescu (CFR) » „Cum campionatul e cel mai important pentru ardeleni, Dan reușește o serie importantă de victorii care să-i consolideze fotoliul de lider. Pe lângă rezultate trebuie luat în considerare că nu e deloc ușor să ții din scurt un vestiar cu vedete și personalități diferite. Petrescu a demonstrat că e antrenor adevărat”.

FLORENTIN PETRE

  • Alexandru Cicâldău (Galatasaray) » „Nici nu stau pe gânduri fiindcă Alex este jucătorul meu preferat! Oriunde a jucat până acum a dat culoare jocului, i-a făcut pe fani să «explodeze» de bucurie. Inteligență în joc, execuții incredibile, pase perfecte. Îmi doresc ca în foarte scurt timp Alex să devină un adevărat lider și tot jocul naționalei să se construiască în jurul lui”.
  • Dan Petrescu (CFR) » „O luptă interesantă, cu un antrenor tânăr ca Prepeliță și unul cu experiență ca Pelici, dar Dan are un avantaj imens pentru că are continuitate și face rezultate bune cu o presiune imensă deasupra capului, într-un vestiar puternic precum cel al CFR-ului, dar și cu unele probleme extrem de serioase la club. Merg pe mâna lui pentru rezultatele din noiembrie”.

ADRIAN IENCSI

  • Ciprian Deac (CFR) » „Un jucător de o valoare incredibilă, care iubește fotbalul și care nu-și arată vârsta. Excelent din punct de vedere fizic. În plus are trei goluri și trei pase de gol în noiembrie, deci șase goluri produse doar de el. Merită să fie ales cel mai bun jucător al lunii, chiar dacă Rață vine tare din urmă”.
  • Andrei Prepeliță (FC Argeș) » „Un antrenor de mare viitor. Se vede mâna lui la piteșteni, a reușit să facă o echipă competitivă, care să pună probleme adversarilor”.

Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”?

Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți) care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte, etc. Votul redacției GSP contează dublu.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.