Fotbal   •   Liga 1   •   FCU CRAIOVA - FC VOLUNTARI 0-2

Liviu Ciobotariu, salvat de Gabi Tamaș în Bănie: „Trebuia să vă scot la meciul ăsta, că aveați emoții”

Gabi Tamaș, FC Voluntari // foto: captură YouTube

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 05 decembrie 2021

Liviu Ciobotariu (50 de ani), antrenorul de la FC Voluntari, a comentat victoria de pe terenul celor de la FCU Craiova, scor 2-0.

Ilfovenii au urcat pe locul 3 în Liga 1 cu cele 3 puncte obținute în Bănie. Liviu Ciobotariu s-a declarat fericit cu deznodământul partidei, deși a admis că nu a fost pe deplin mulțumit de jocul echipei sale.

Liviu Ciobotariu, după FCU Craiova - FC Voluntari: „Joc foarte greu, ne-au pus probleme”

„A fost un joc foarte greu, mă bucur că am reușit să câștigăm cele 3 puncte, foarte importante pentru noi. Am întâlnit o echipă bună, bine organizată, cu calitate în special la mijlocul terenului. Puteam să închidem jocul și să marcăm în prima repriză, când am avut două ocazii clare. Apoi a venit faza fixă, iar Gabi Tamaș ne-a scăpat puțin de emoții”, a declarat Ciobotariu, care a lăudat echipa adversă:


„Nu analizez eu echipa Craiovei, vorbesc despre a mea, dar vreau să vă spun că ne-au pus probleme în multe rânduri. Noi avem o echipă matură, am știut să ne apărăm, am avut și șansă. La 0-0 Compagno a avut o ocazie uriașă, puteau deschide ei scorul. Îmi felicit jucătorii pentru victorie, au muncit, au alergat și iată că am câștigat astăzi”.

Liviu Ciobotariu: „I-am zis lui Gabi Tamaș că m-a lăsat să aștept”

Ulterior, antrenorul Voluntariului a dezvăluit ce discuție a purtat cu Gabi Tamaș, autorul golului de 1-0:

„Astăzi am deschis scorul dintr-o fază fixă, face parte din joc. Lucrăm la antrenament și fazele fixe. Chiar vorbeam cu Gabi Tamaș și îi ziceam că m-a lăsat să aștept 17 etape pentru a da un gol din fază fixă. A zis «da, dar trebuia să vă scot la meciul ăsta, că aveați emoții». Glumind, bineînțeles. Sunt mulțumit per ansamblu, cu toate că n-am făcut un joc foarte bun, puteam juca și mai bine astăzi. Craiova ne-a închis bine”. 


Adunăm ceea ce realizăm zi de zi la antrenament, este rodul muncii noastre. Important este să ne menținem ritmul, asta am discutat și cu jucătorii înainte de meci. Suntem într-o situație bună și trebuie să profităm. Jucăm bine, suntem bine organizați în defensivă, avem jucători de calitate în atac. 



- Liviu Ciobotariu, antrenor FC Voluntari

Ce a declarat Gabi Tamaș după FCU Craiova - FC Voluntari: 

Suntem fericiți că am câștigat, a fost un meci dificil, cu o echipă bună. S-au închis foarte bine, prima repriză a fost echilibrată, dar nu ne-am pierdut calmul și am înscris. 



Eu înscriu numai în meciuri importante. Noi ne facem treaba, obiectivul nostru a fost să nu mai avem emoții, precum am avut anii trecuți. La final vom trage linie, vom vedea în ce poziție suntem. Văd că ne merge bine. 



Noi intrăm pe teren să nu pierdem, nu ne interesează de celelalte echipe. Mai sunt meciuri de jucat, nu putem spune că e cel mai bun sezon din istoria Voluntariului.



- Gabi Tamaș, FC Voluntari

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.