International   •   Stranieri   •   ucraina

Ce l-a deranjat pe Mircea Lucescu la meciul lui Dinamo Kiev: „Nici nu merita să înceapă!”

Ce l-a deranjat pe Mircea Lucescu la meciul lui Dinamo Kiev: „Nici nu merita să înceapă!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 05 decembrie 2021

Dinamo Kiev, locul 2 în campionatul din Ucraina, a învins-o pe Veres-Rivne în etapa 17 a campionatului, scor 3-0. 

Echipa antrenată de Mircea Lucescu ocupă locul 2 cu un număr egal de puncte cu Șahtior, 44 de puncte, dar și un golaveraj identic, +37. Șahtior are însă avantajul golurilor înscrise, 47, față de 46 pentru Dinamo Kiev.

După victorie, Mircea Lucescu a comentat partida și s-a plâns de terenul dificil pe care s-a disputat duelul.

„Am jucat pe un teren greu. Probabil că nici nu merita să înceapă acest meci, pentru că, mai ales în prima repriză, terenul a fost înghețat și greu. Jucătorii alunecau, era greu să-și țină echilibrul, era greu să controlezi mingea. În repriza secundă, gerul a mai dispărut, jucătorii au început să se țină pe picioare și să urce, după care au venit și golurile. Băieții mei au făcut un meci bun și au câștigat binemeritat.


Imagine de la meci FOTO: facebook.com/fcdynamoua

Jucătorii mei sunt bine pregătiți pentru diferite împrejurări, o dovedesc atât în ​​meciurile de campionat, cât și în meciurile pentru echipa națională, unde merg în număr mare. Ei se străduiesc mereu să câștige, să obțină succese. Și au dovedit-o în condițiile grele de aici.

Vreau să subliniez că am jucat pe un teren foarte greu, așa că vreau să îi felicit pe toți jucătorii care au participat la meci, pentru că este greu să joci în astfel de condiții, am evitat și accidentările. 

Verbic a jucat foarte bine. Când un jucător își dovedește valoarea, priceperea pe teren, are întotdeauna un efect pozitiv asupra jocului echipei. A jucat bine împotriva lui Minai, dar nu atât de bine în atac. A jucat foarte bine Am fost întrebat dacă l-am felicitat pe Benjamin într-un fel anume. Da, în timp ce i-am felicitat pe alți jucători o dată, cu el am dat mâna de două ori.


Vestea bună este că a intrat în combinații cu colegii săi. Au fost meciuri în care a încercat să ia jocul mai mult pe cont propriu. Dar echipa noastră joacă mult în combinații. aVerbic a deschis în alte zone, și nu numai în cea proprie, a creat în mod constant probleme adversarului, a acționat într-o varietate de moduri”, a spus Lucescu în presa ucraineană.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.