Liga 1

Arbitraj penibil pro-FCSB: două penalty-uri INVENTATE!

+19 Foto
Duelul dintre Octavian Popescu și Roger // foto: captură TelekomSport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 05 decembrie 2021

FCSB a deschis scorul în meciul cu UTA profitând de un penalty dictat acordat eronat de „centralul” Marian Barbu. Ulterior, a făcut 2-1 după o fază în care jocul trebuia oprit. 

În minutul 21 al meciului găzduit de Arena Națională, Octavian Popescu a căzut spectaculos în careul advers după un duel cu Roger, mijlocașul dreapta al oaspeților. Aparent călcat și lovit cu brațul de către adversar, Popescu a căzut, iar Marian Barbu, poziționat excelent, nu a stat pe gânduri și a arătat spre punctul cu var. 

Penalty controversat primit de FCSB cu UTA 

Roger așază piciorul lângă cel al lui Octavian Popescu

Totuși, reluările TV nu au relevat un contact concret între cei doi fotbaliști, nici la nivelul picioarelor, nici mai sus. FCSB a profitat de decizia arbitrului. Florin Tănase a confiscat mingea și l-a executat pe Iacob de la punctul cu var. 

„Părerea mea, deși nu știu dacă e importantă, e că nu e penalty”, a spus Emil Grădinescu, comentatorul Telekom Sport al partidei.

Cum să dai penalty la faza aia, ce arbitru FIFA ești tu? Ești aproape de fază, la 3 metri. Dacă de la distanța aia nu vede bine, înseamnă că are o problemă de vedere. Te faci de rușine, să dai un așa penalty ca arbitru FIFA.

- Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional, la GSP Live 

Eroare pro-FCSB și la golul 2 

În minutul 80, Marian Barbu a dictat al doilea penalty al meciului în favoarea FCSB-ului, după un șut al lui Valentin Gheorghe blocat cu brațul de Medjimorec, unul dintre stoperii echipei oaspete.

Numai că jocul ar fi trebuit oprit înainte de acel moment, întrucât mingea ieșise în afara terenului înainte ca Dumiter să paseze spre Valentin Gheorghe. Asistentul de pe acea parte, Mircea Orbuleț, nu a sesizat că mingea trecuse de linie cu întreaga-i circumferință, astfel că nu a ridicat fanionul. O eroare decisivă, pro-FCSB.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.