Orașul Timișoara ar urma să aibă un stadion nou, de 9.000 de locuri. Documentația pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției noii arene a fost semnată astăzi.
Timișoara are două echipe în eșalonul secund, pe SSU Poli și pe Ripensia. Ambele își dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Dan Păltinișanu”, o construcție învechită, inaugurată în anul 1963. De-a lungul anilor, mai multe proiecte privind o nouă arenă local au fost propuse. Astăzi, încă o variantă a fost lansată în spațiul public.
Stadion nou în Timișoara
Noua arenă din Timișoara ar urma să aibă 9.000 de locuri, dintre care 508 vor fi în zona VIP, iar 102 la loje. Proiectul prevede și un parc nou, în jurul stadionului, dar și o parcare și locuri de joacă.
Investiția se ridică la 87,3 milioane de lei, iar termenul fixat pentru proiectare și execuție este de 39 de luni.
Arena Dan Păltinișanu a avut și zile mai bune. Noul stadion din oraș nu va fi ridicat pe același locZilele acestea am sărbătorit 100 de ani de la înfiinţarea clubului fanion al oraşului: Politehnica Timişoara. Un centenar dulce-amar, având în vedere că Timişoara nu are un stadion pe măsura ambiţiilor noastre fotbalistice. Niciun alt stadion nu ar putea lua locul lui Dan Păltinişanu, însă până când acesta va fi modernizat de Consiliul Judeţean Timiş, consider că este sarcina administraţiei locale să ofere o infrastructură sportivă adecvată.
Azi am semnat actele necesare pentru scoaterea la licitaţie a proiectării şi execuţiei noului stadion din Calea Buziaşului, primul construit după Revoluţie, care va oferi o nouă identitate şi va ridica standardul de urbanism al zonei
- Dominic Fritz, primar Timișoara
{{text}}