Într-o disoluție totală, fotbalul românesc a mai oferit o premieră. Florin Tănase a fost votat jucătorul partidei, deși a marcat din două penalty-uri inventate. Și nimeni n-are nimic împotrivă
Finalul partidei de pe Național Arena dintre FCSB și UTA aduce un Laszlo Balint elegant, educat, care vorbește răspicat despre greșelile lui Marian Barbu, apoi ca-ntr-un menuet elegant, apropiat de final, ecoul discursului său se stinge.
Urmează bariglosia de la FCSB, ai impresia că asiști la un logogrif, în care cuvinte gen pilă capătă forme vulgare și sunt perfecte pentru huzdupul provocat de un succes în care ai fost ajutat de brigada de pilă. Exact, ca la logogrif, hahaha, că Barbu nu s-a prins.
Înfiorător, ireverențios chiar, reporterul din zona mixtă îl întreabă pe “omul meciului”, Florin Tănase, dacă se gândește la titlul de cel mai bun fotbalist al anului.
Fără nicio rușine, personajul care are atâtea în comun cu acela din romanul lui Duiliu Zamfirescu ne spune: “Dacă nu m-aș gândi anul acesta, atunci când?”. Și o spune fără niciun fel de jenă, deși a marcat din lovituri de departajare inventate, c-așa-i hora pe la noi, un VAR înainte și doi înapoi.
George Călinescu ar fi fost încântat
Florin Tănase nu are nicio urmă de regret, ba mai mult, consideră că în 2021 a fost cel mai bun fotbalist, doar pentru că a dat goluri, probabil că de multe ori se visează Messi, ghinionul lui fiind de așezare geografică, vreo 40 de kilograme de talent și jocul casant uneori. Și toate acestea după un meci morfolit de băieții în negru, care fluieră a pagubă.
În “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, George Călinescu îi pune în antiteză și-i compară pe Dinu Păturică și pe Tănase Scatiu, două personaje din galeria tipologică a parvenitului.
În Tănase Scatiu, Duiliu Zamfirescu construiește un personaj grotesc, fără scrupule, iar printr-o comparație literară Dinu Păturică e inteligent, cult, destul de fin în viclenie și are fermitatea de a alcătui un erou balzacian, că tot mi-l amintește Alin Buzărin pe Balzac.
Ciocoiul lui Zamfirescu e vulgar, incult, prost și bădăran, evoluat din mediul țărănesc spre mediul urban, în sensul tipurilor de mitocani avuți din galeria caragialiană.
Și uite cum ne gândim acum că George Călinescu, dacă ar trăi, ne-ar face o grămadă de comparații literare între personajele din beletristica autohtonă cu ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Arbitrii merită și ei titlul
În vreme ce Tănase ridică gheata de harbuz din câmpiile dobrogene, băieții de la CCA se gândesc că ar merita și ei un titlu literar, hârca herbotată a fotbalului românesc. Am ales totul cu h, nu de la hahaleră, nici de la hoț.
Dacă tot vrea Tănase să fie cel mai bun jucător al României, într-un sport unde se fură cu tușele și varul stins, nu tehnologia, de ce nu le-am da și șmecherilor de la CCA un trofeu?
Îl merită, la fel și Tănase, iar dacă eu îl văd în ancheta GSP cu titlul de fotbalistul anului, fiți siguri că voi face tot posibilul să urmăresc derby-uri precum Flambeau du Centre cu Bunamuru sau Royal de Muramvya cu Musongati. La bulivar, birjar, la bulivar, că m-am săturat de disartria fotbalului nostru.
{{text}}