În fine, a venit şi ziua în care nu ne mai stresăm la un meci al echipei naţionale de handbal feminin
Adevărul e că am aşteptat ceva! Cred că, de fapt, am aşteptat dintotdeauna, de când avem voie să ne stresăm liber, de la acel Mondial din '93, cu bronzul pierdut pentru un gol... la cine credeţi? Cucu, Norvegia! Credeam că avem vocaţia locului 4, după Mondialul '99 din ... cucu, Norvegia!, şi după fabuloasa semifinală a Mondialului din 2015 pierdută la ... cucu, Norvegia!
Stresanții
Ei bine, începea să devină obositor. Şi stresant. Ştiu, folosesc prea des acest cuvânt. O fac pentru că mi-a sărit în ochi citind declaraţia lui Adi Vasile, selecţionerul multitasking al României, după încă un meci pierdut în faţa ... da, ştim, fir-ar el să fie de cuc!, Norvegia.
"Trebuie să stresezi echipa Norvegiei şi, cu acurateţe mai mare, am fi stresat-o". O, da! Mă întreb în ce compartimente ar fi trebuit să o stresăm mai tare: cu atacul, eficacitate de 42%, adică submediocră, cu apărarea, care a încasat 70% din tot ce au aruncat adversarele, adică slab rău, cu portarii, care au avut o reuşită medie de sub 20% (faţă de "bunicuţa" Lunde, cu 54%!), sau cu contraatacul absent? Vast program, cum ar fi zis De Gaulle. Dar nu-i nimic. Au tot timpul din lume. Şi toţi banii.
Pentru cine jucăm noi?
Important e că nu ne mai stresăm pentru că nu mai sperăm. Nu mai sperăm la o medalie. Visurile noastre s-au împuţinat precum metrii cubi de gaz pe care îi vom consuma iarna asta, căci devine costisitor să mai crezi într-o performanţă.
Sigur, exemple contrare există. Fetele au mai început varză un Mondial şi au fost cât pe-aci să ne lasă pe toţi mască, dar chiar şi atunci au fost stopate de ..., da, v-aţi prins, cucu' ăla rău... Acum nici nu prea mai contează.
Contează că nu ne mai stresăm, ne-am cam lămurit. Medalie, ca să fim sinceri, n-a promis nimeni, ne tot ameţim noi în capul nostru prost, crezând că investiţiile masive de bani publici în acest sport vor aduce beneficii. Sigur le aduc altora.
Ce-i aia 1-10?
Când apare la Mondiale BRA pe grafica de meci zici că e abrevierea de la Brăila, nu de la Brazilia, dat fiind că 7 (şapte!) sud-americance au dat Amazonul pe Dunăre. Nu-i nimic, noi să fim sănătoşi şi ei la pungă groşi!
Obiectivul naţional era oricum unul nemaiauzit: locurile 1-10. E ca şi cum ai spune: "Îmi propun să ajung până în America sau până la colţ, după ulei". De aceea, repet, no stress, just mindfulness!
Poftiţi în bănci!
Starea de calm, de relaxare şi resemnare după primul meci care a contat al României la Mondialul spaniol a fost întărită de declaraţiile antrenorului. A vorbit ca la o prelegere în faţa unor doctoranzi în sport. Lucruri frumos enunţate, bine articulate, cu miez, concizie şi precizie. Ca un chirug care explică calm, cu amănunte tehnice, ce trebuia făcut ca pacientul din spatele lui să nu decedeze.
Din fericire, în sport ai mai multe vieţi. "Şi mâine e o zi", ar trebui să fie motto-ul handbalului şi sportului românesc. De aceea nu ne stresăm, deloc. Căci mâine nu moare niciodată. Din mâine în mâine, important e să mâncăm o pâine!
Să privim prin ochii lor albaştri
Eu cred, sincer şi netulburat, că această echipă a României e capabilă să ne ofere surprize plăcute în zilele de mâine ce vin. Dacă o va face, nu ştiu. Şeful echipei tocmai ne-a transmis, după o bătaie la 11 goluri diferenţă, că "sunt multe lucruri bune legate de jocul pe care l-am făcut în apărare". OK, înseamnă că nu practicăm acelaşi sport cu norvegiencele. Nu-i bai, doar să o ştim.
De fapt, o ştim. De aceea nu ne mai stresăm. Le lăsăm pe franţuzoaice, cu bizarul lor de antrenor, pe daneze, cu obiceiurile lor neortodoxe, pe rusoaice, că ălea sunt stresate de mici. Şi tot ce va veni pentru noi de acum va fi bucurie pură, imaculată, ca un uriaş cadou de la Moş Crăciun pentru copiii care nu-l merită.
"Trebuie să înţelegem că atunci când facem Norvegia să sufere şi să nu aibă această siguranţă, o faci să aibă nişte probleme în cap", zise selecţionerul. Îngăduiţi să-mi imaginez, în oglindă, discursul lui Heirgeirsson. "Trebuie să înţelegeţi că au nişte probleme în cap şi asta ne dă nouă siguranţă şi ne face să nu suferim". Al naibii cuc!
{{text}}