Serena Williams (40 de ani, 41 WTA) nu va participa la ediția din 2022 de la Australian Open. Americanca s-a accidentat la Wimbledon, în vară, și nu și-a revenit complet nici până acum.
În ziua în care organizatorii de la Australian Open au anunțat listele de participare pentru viitoarea ediție, Serena Williams a confirmat că nu va fi la Melbourne. „Nu sunt unde ar trebui să fiu din punct de vedere fizic pentru a putea concura”, a spus fostul lider mondial, câștigătoare de nu mai puțin de șapte ori la Antipozi, conform New York Times.
Serena Williams le dă, totuși, speranțe fanilor: „Abia aștept să revin și să joc din nou la cel mai înalt nivel”
„Abia aștept să revin și să joc din nou la cel mai înalt nivel”, a mai spus Serena, însă data la care ea va reveni pe teren rămâne, deocamdată, o enigmă.
Astfel, Serena ratează o nouă competiție importantă, după Jocurile Olimpice și New York, iar șansele ei să mai câștige un turneu de Mare Șlem și s-o egaleze pe Margaret Court par să se diminueze de la an la an.
Va mai juca Serena Williams?
Din cauza accidentărilor, americanca a jucat extrem de puțin în 2021. Viitorul ei în circuit e sub semnul incertitudinii, fapt recunoscut și de către antrenorul Patrick Mouratoglou.
„Nimic nu e decis. Totul e pe masă. Nu știu dacă vrea să se oprească sau să mai joace un an sau doi”, a afirmat recent reputatul antrenor francez.
Cariera Serenei Williams nu mai are nevoie de nicio prezentare: a câștigat 23 de trofee de Mare Șlem, contabilizând în total 73 de titluri în circuitul feminin. Americanca e pe primul loc și la capitolul premii, capitol unde a câștigat peste 94 de milioane de dolari, fiind în continuare printre cele mai iubite și apreciate jucătoare din circuit.
855 de victoriiși 152 de înfrângeri a bifat Serena Williams în carieră
{{text}}