Fotbal   •   Liga 1   •   VOLUNTARI - CSU CRAIOVA

Laurențiu Reghecampf, scandalizat de prețul biletelor la Voluntari - Craiova: „În curând vom fi în 2022 și mai avem parte de asemenea episoade?”

Laurențiu Reghecampf, antrenor CSU Craiova // foto: captură Facebook @ Universitatea Craiova

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 09 decembrie 2021

Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a catalogat drept anormală decizia celor de la FC Voluntari de a seta prețul pentru bilete la meciul cu CSU Craiova de sâmbătă la 100 de lei. 

Miercuri, FC Voluntari a anunțat că va pune în vânzare biletele pentru meciul cu CSU Craiova, programat sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 17:30. Prețul anunțat de ilfoveni pentru un tichet, care asigură accesul general, este de 100 de lei! Unul enorm pentru un meci de Liga 1, pus cu intenția de a-i ține departe pe suporterii celor de la CSU. 

Laurențiu Reghecampf, despre prețurile biletelor la FC Voluntari - CSU Craiova: „Este păcat, fotbalul este pentru fani”


Chestionat despre acest subiect, Laurențiu Reghecampf a oftat, apoi a spus: 

„Nu știam că mai avem parte de asemenea episoade. Îmi pare rău că aud așa ceva, vom fi în curând în 2022 și avem parte de asemenea episoade? Acum am auzit de asta pentru prima dată. Nu cred că este normal, fotbalul este pentru fani. 

Este dreptul celor de la FC Voluntari să pună prețul cât doresc, dar vorbim de niște oameni care vin să-și susțină echipa, să vadă fotbal, oameni care muncesc zi de zi pentru un salariu nu foarte mare. Pentru ei, un meci de fotbal probabil este o relaxare, deci este păcat. Nu știu de ce se recurge la asemenea metode, ar trebui să existe o regulă pentru toată lumea. Fotbalul este pentru fani, nu ca să fie stadionul gol”. 

Ne pregătim intens pentru meciul de la Voluntari. Ne dorim să câștigăm cele 3 puncte, sperăm să nu mai avem parte de ghinioane. Ratăm foarte mult, ne permitem foarte multe mai ales în poziția în care ne aflăm. Ar trebui să fim mult mai direcți, mult mai clari în ceea ce vrem de la fiecare partidă. 



Marcăm 6 goluri, dar primim 8 în ultimele 3 meciuri. Nu este normal ca o echipă care-și dorește ceea ce noi ne dorim să aibă asemenea sincope. 



Trecem printr-o perioadă mai grea, avem și ghinion cu accidentările. Nu grave, dar care ne obligă să facem anumite schimbări.



- Laurențiu Reghecampf, antrenor CSU Craiova 


Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.