Mihai Iosif (47 de ani), antrenorul de la Rapid, a oferit ultimele informații de la echipă înainte de meciul cu FC Argeș de vineri, 10 decembrie.
- Rapid - FC Argeș se joacă vineri, 10 decembrie, de la ora 20:30. Meciul va fi live pe GSP.ro și în direct la TV pe DigiSport 1, TelekomSport 1 și Look Sport +.
După 3 etape fără victorie, Rapid, ocupanta locului 7, primește vizita vecinei de clasament, FC Argeș, a 8-a echipă a campionatului în prezent, cu două victorii în ultimele 3 partide.
Înainte de acest meci, Mihai Iosif, antrenorul alb-vișiniilor, s-a declarat entuziasmat de revenirea pe Arena Națională.
Mihai Iosif: „Ne bucurăm să ne întoarcem în București”
„Ne bucurăm să ne întoarcem în București, să jucăm din nou cu suporteri, nu am mai jucat de mult timp alături de suporterii noștri minunați, care și atunci când ne înjură, o fac cu talent. Sperăm să facem un joc bun, cu care să mulțumim pe toată lumea. Ne dorim ca suporterii să fie întotdeauna lângă noi.
Adevărații suporteri se văd în momentele grele, ca și în viață. Oamenii care-ți sunt alături se văd la greu, nu la bine”, a spus Iosif.
Argeșul e o echipă incomodă, care practică un fotbal pragmatic.
- Mihai Iosif, antrenor Rapid
Mihai Iosif, înainte de Rapid - FC Argeș: „Avem 6 acccidentați”
Antrenorul Rapidului a transmis că are 6 jucători indisponibili, ultimii „înscriși” pe lista accidentaților fiind Saifeddine Alami și Nicolae Carnat:
„Avem 6 jucători accidentați, și Carnat și Alami. Cei ce vor intra sper să dea totul pentru victorie. Dragoș (Grigore) are factură de pomete. E grea perioada asta, avem mulți accidentați, am avut fel de fel de probleme, dar suntem încrezători. Ce nu te omoară te face mai puternic.
Ăsta este fotbalul. Cei care vor intra trebuie să dea totul pentru victorie, sunt la Rapid. Ne bazăm foarte mult și pe tineret, vrem să creștem cât mai mulți copii. Ușa este deschisă pentru toți cei care vor demonstra că merită să îmbrace tricoul Rapidului.
Cum ar putea arăta Rapid cu FC Argeș: 31. H. Moldovan - 77. Belu, 22. Săpunaru, 30. Dandea, 11. Morais - 4. Crepulja, 23. A. Albu - 7. Sefer, 10. R. Ilie, 29. Stahl - 9. A. Bălan
Presiune e peste tot. Ați văzut, Barcelona a pierdut aseară într-un fel inimaginabil. Mi s-a părut un meci de seniori cu juniori. Toată lumea a scris că a venit Xavi, că face. I-a dat o amendă lui Dembele că a întârziat 3 minute și nu mai era loc în ziare de știrea asta. E un lucru care se întâmplă și în Divizia C din fotbalul românesc. Orice echipă, inclusiv noi, are un set de amenzi pentru întârzieri. Bayern s-a distrat!
- Mihai Iosif, antrenor Rapid
{{text}}