Dinamo București a învins-o pe HC Motor Zaporojie, scor 33-29, în ultimul meci al „dulăilor” din 2021 în grupele Ligii Campionilor. Întrecerea se va relua în februarie 2022.
La meciul cu numărul 100 în Ligă și încurajată de peste 1.500 de suporteri, Dinamo a bifat al doilea triumf din actuala ediție a Ligii, în fața ucrainenilor de la Motor Zaporojie. După un meci de mare luptă, trupa lui Xavi Pascual s-a impus cu 33-29 și a părăsit temporar ultimul loc din clasament, încheiând anul cu un meci solid reușit pe teren propriu.
Dinamo - HC Motor Zaporojie 33-29. Victorie spectaculoasă pentru „dulăi”
Dinamo se impusese în unica lor precedentă înfruntare acasă din Ligă, 35-31 în ediția 2016/2017 a principalei competiții continentale, iar ucrainenii au mai plecat o dată învinși de la București.
Brazilianul Raul Nantes Campos a fost, de departe, MVP-ul dinamoviștilor, reușind să înscrie de nu mai puțin de 13 ori.
Dinamo se situează pe ultimul loc în grupă. Pentru „dulăi”, urmează însă o serie de meciuri infernale: acasă cu Barcelona și PSG și în deplasare cu Vive Kielce, liderul grupei.
{{text}}