Cel mai bun pasator din 2021 e Ronaldo Deaconu (24 de ani), un mijlocaș care a jucat până acum doar pentru cluburi mici. El a creat 15 goluri ale lui Gaz Metan în sezonul acesta.
Cel mai bun servant din campionat e un mijlocaș ofensiv pe care nu l-a recrutat până acum niciunul dintre cluburile mari. Ronaldo Deaconu are 24 de ani și a evoluat până acum doar în formații mici, care-și propuneau să rămână în prima ligă: ASA Târgu Mureș, Chiajna, Sepsi, Gaz Metan. Pentru medieșeni a produs 15 goluri în anul acesta, cu pasele lui decisive.
Mai rămâne Ronaldo Deaconu în sărăcie?
Folosit ca extremă sau ca al doilea atacant, Deaconu a fost un nume vehiculat mai mereu în momentele în care mercato era deschis, inclusiv Becali se gândise la el ca la un posibil transfer pentru FCSB, dar mereu a rămas să joace în echipe din play-out.
Crescut ca junior în Olanda, Ronaldo poate să redevină interesant pentru vreun club mare în iarna aceasta, mai ales că Mediașul are probleme economice serioase și ar avea nevoie de niște cash. Din cauza crizei pe care o parcurge, clubul nu a reușit să plătească salariile și Deaconu a depus memoriu pentru a-și recupera banii.
Ronaldo Deaconu, cel mai bun pasator din 2021Președintele Valentin Iordănescu a anunțat de curând că situația mijlocașului a fost rezolvată: „Oricum, el depusese memoriu doar pentru salariile restante, nu ceruse și să devină liber de contract".
Deaconu e cotat de transfermarkt la un milion de euro, însă Gaz Metan l-ar vinde și pentru mai puțini bani. Medieșenii nu au încasat niciodată un milion de euro în schimbul vreunui jucător, în toată istoria clubului.
I-a lăsat pe toți cu mult în urmă
Printre cei mai buni pasatori din 2021 mai apar, în urma lui Deaconu, câteva nume surprinzătoare: Petrișor Petrescu, un mijlocaș care a evoluat în Liga 1 doar în prima parte a anului, până când a retrogradat cu Hermannstadt, și Sorescu, a cărui echipă, Dinamo, are un parcurs dezastruos.
Mai sunt Achahbar, olandezul pe care Leo Grozavu îl scosese din lotul lui Sepsi din motive de indisciplină, și Roger, un mijlocaș brazilian care s-a impus ca titular indiscutabil la UTA, o pretendentă la calificarea în play-off în sezonul acesta.
Plus fotbaliști din cluburi mari, favorite la câștigarea campionatului: Deac și Adrian Păun, de la CFR, Dan Nistor, de la Universitatea Craiova. Toți sunt cu mult în urma lui Deaconu la numărul assist-urilor.
Pase decisive în 2021
Goluri în 2021
S-a certat cu Rădoi
Deaconu n-a jucat niciun meci în echipa națională, nici măcar pentru reprezentativa U21 nu are vreo selecție. El a făcut parte din lotul pentru Jocurile Olimpice, a fost unul dintre fotbaliștii "peste vârstă" convocați.
Deaconu n-a fost titular nici la Jocuri și a povestit, la întoarcerea de acolo, că îl enervase pe Rădoi: „S-a spus că nu jucam fiindcă nu eram pregătit fizic, pe urmă suporterii lui Gaz Metan au postat pe Facebook niște date monitorizate în antrenamente, care arătau că eram la un nivel bun de pregătire. Eu și preparatorul fizic am distribuit postarea lor, iar Mirel s-a supărat, a spus că nu mă va mai convoca niciodată. Probabil că nu m-ar mai fi chemat orice aș fi făcut eu în campionat”.
Alt captiv: Sorescu
Ronaldo e unul dintre jucătorii subestimați, altul e Deian Sorescu. Dinamovistul apare în top și cu 7 pase decisive date în 2021, și cu 11 goluri. Randamentul lui bun nu l-a ajutat să scape de la Dinamo. A fost ofertat de Legia Varșovia și de FCSB, însă clubul nu i-a permis un transfer. El a fost blocat și din cauza situației în care se găsea clubul.
Administratorul judiciar Zăvăleanu a explicat că Sorescu nu putea fi vândut înainte să fie constituită Adunarea Creditorilor și că doar cu aprobarea acesteia putea fi aprobat vreun transfer. Adunarea există acum, deci Sorescu ar avea ocazia să plece în iarna aceasta, dacă vor mai exista cluburi interesate.
{{text}}