Dumitru Dragomir (75 de ani) îl sfătuiește pe Gigi Becali (63 de ani) să îi păstreze în lot pe Constantin Budescu (32 de ani) și pe Claudiu Keșeru (35 de ani).
Într-o intervenție la GSP Live, Dumitru Dragomir a insistat că experiența lui Budescu și Keșeru ar putea cântări decisiv în lupta pe care FCSB o duce cu CFR Cluj, pentru titlul din Liga 1.
VIDEO Budescu, esențial pentru FCSB în viziunea lui Dumitru Dragomir
„Ce fraieri sunt! Ce nevoie e de Budescu dacă vor să tragă la titlu. Și de el, dar și de Keșeru. Pot intra câte 20-30 de minute, o repriză, sunt utili, să îi strunească pe ăștia de la mijlocul terenului. Ei fug, dar nu prea au știința jocului.
Budescu este un copil bun, un caracter bun, nu e ca alții. Sunt alții care te fac felii pe la spate. Nu strică atmosfera. Pe cei doi îi dă afară pentru bani. Să nu credeți că Gigi e așa generos în a arunca cu banii”, a spus Dumitru Dragomir, la GSP Live.
Gigi Becali vrea să scape de Budescu
Constantin Budescu, atacantul readus în vară la echipă, a devenit cea mai costisitoare rezervă, e plătit cu 20.000 de euro pe lună, iar FCSB, chiar dacă Becali vrea să-l îndepărteze din lot în iarnă, n-are nicio clauză prin care să-i poată rupe unilateral contractul.
Evoluțiile slabe ale lui Budescu l-au determinat chiar și pe Edi Iordănescu să-l lase pe bancă, iar atunci când l-a introdus în primul "11", la meciul cu Voluntari, a stârnit furia patronului, care a solicitat să fie schimbat în prima repriză.
Acest lucru nu s-a întâmplat și de aici a plecat ruptura dintre Becali și antrenor. Budescu a început pe bancă următoarele trei dispute, cu Botoșani, CSU Craiova și UTA, iar la confruntarea cu arădenii nici măcar n-a fost folosit vreun minut.
{{text}}