Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - CHINDIA

Presiune pe arbitri înainte de Dinamo - Chindia: „Încă o greșeală ar fi prea mult”

FOTO: Imago

Articol de Viorel Tudorache   —  sâmbătă, 11 decembrie 2021

Emil Săndoi, antrenorul formației Chindia Târgoviște, consideră că meciul cu Dinamo este foarte important pentru ambele echipe în lupta pentru evitarea retrogradării.

  • Dinamo – Chindia se joacă luni de la 20:30. Partida va fi liveTEXT, video și foto pe GSP.ro și în direct pe Look+, TelekomSport și Digi Sport 1

Dinamo și-a propus cinci puncte din ultimele trei meciuri rămase de disputat anul acesta, cu Chindia, acasă, luni, cu Mioveni, în deplasare, joi, și cu Farul, acasă, luni, 20 decembrie. Primul hop este cu incomoda trupă a lui Emil Săndoi, antrenor care are, pe deasupra, și un bilanț pozitiv în duelurile cu Dinamo: cinci victorii și trei egaluri.

- Bună ziua, domnule Săndoi. Sunteți pregătiți să profitați de problemele de la Dinamo?

- Când începe meciul toate aceste probleme trec în plan secund. Am văzut că în ultimul meci cu Clinceni, Dinamo a avut niște ocazii clare și putea să deschidă scorul, a luat gol la una din puținele situații pe care le-a avut adversarul. Dinamo e periculoasă din punct de vedere ofensiv, dar mai are unele probleme în compartimentul defensiv. 


- Dinamo nu a mai câștigat din august în Liga 1. Vă faceți socoteli pentru punct sau puncte? 

- Datoria mea este să-i capacitez cât mai bine pe jucători. În niciun caz nu vom cădea în plasa de a considera că vom avea un meci ușor. Și pentru noi este un joc mai mult decât important. Și noi jucăm numai finale de acum încolo, nu doar Dinamo. Nici noi nu trecem printr-o perioadă nemaipomenită. 

Dinamo are o serie de jucători cu experiență, Iliev, Torje, Sorescu, Pinto. Iar cei transferați de Mircea Rednic nu mai sunt la început și au CV-uri destul de OK pentru Liga 1. Nu poți să spui că lotul lui Dinamo este de penultimul loc 

-Emil Sadoi, antrenor Chindia

„Nicio echipă din play-out nu e salvată"

- Cum vedeți lupta pentru evitarea retrogrădării?

- Nu poate spune nimeni în acest moment că vreuna din echipe este deja retrogradată. Totul se joacă în play-out, după ce se înjumătățesc punctele. Nici noi, nici echipele care sunt acum pe locurile 7 sau 8 nu se pot considera încă salvate de la retrogradare. Cine rămâne în play-out poate intra într-o vrie, cum au intrat Clinceni și Dinamo, fără victorie etape la rând. Cel mai bun exemplu, Astra Giurgiu, campionatul trecut, care a retrogradat direct deși a intrat în play-out pe locul 3. Și cu ce lot de jucători! 


- Chindia este considerată de specialiști echipa cu cea mai bună organizare defensivă, greu de învins și care poate lua puncte cu oricine. E un atu în lupta pentru salvare?

- Am fi fost și mai organizați dacă n-am fi avut probleme de lot și n-am fi fost obligați să facem anumite improvizații. Sunt conștient că am o echipa incomodă, dar nu doar din punct de vedere defensiv. Dacă nu aveam probleme de efectiv aș fi jucat în continuare 4-4-2. Încercăm să punem probleme și pe atac, să fim tăioși, pragmatici. Într-adevăr, putem lua puncte din fiecare meci, dar câteodată apar surprize care nu țin de tine și care te lase mască. 

„Chindia, cea mai dezavantajată echipă"

- Vă referiți la arbitraje?

- Așa este. Eu am spus-o de la bun început, s-a văzut și din statistica realizată de Gazeta Sporturilor, Chindia a fost cea mai dezavantajată echipă din campionat din punctul de vedere al arbitrajelor. Trebuia să avem șase-șapte puncte în plus. Asta ne-a dat peste cap. Mie doar de aspectul ăsta îmi e frică. Nu e plăcut când vezi că ar fi trebuit să ne batem pentru primele 8 locuri sau să fim aproape de play-off și ne-am trezit lângă echipele care își dispută salvarea de la retrogradare.

- Vă temeți cumva că arbitrajul ar putea influența și rezultatul meciului cu Dinamo?

- Asta ar fi chiar culmea! Îți spun sincer, dacă până la finalul campionatului s-ar mai greși încă o dată împotriva noastră, atunci nu știu ce să mai cred. Nu zic să ne ajute cineva, n-am cerut asta niciodată. Deja e prea mult, crede-mă!

-  Sunteți cu nervii întinși la maximum...

- E normal să fim așa. Și jucătorii se simt frustrați. Am vorbit frumos de toate echipele, n-am nimic cu Rapid, dar nu e normal ce s-a întâmplat la acel meci. Să joci cu doi oameni mai puțin, să ți se anuleze gol, să ți se dea eliminări gratuite. Și n-a fost ăla singurul meci când am fost dezavantajați de arbitraj, dă-o-ncolo de treabă! 

- Credeți că au fost greșeli intenționate împotriva Chindiei?

- Nu pot să condam și nu pot să fac astfel de afirmații. Dar deja e prea mult. Repet, dacă se mai greșește încă o dată împotriva noastră până la finalul campionatului, deja e extrem de mult. Ar fi prea mult pentru orice echipă din Liga 1, nu doar pentru Chindia, care are jucători fără mare experiență. Greșelile de arbitraj comise împotriva noastră ar fi destabilizat și echipe din vârful clasamentului.

VIDEO Dumitru Dragomir știe cine este viitorul selecționer al României: „FRF îl va anunța pe 20 decembrie!”

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.