Nationala

Ziua în care vom afla numele noului selecționer: „Ați văzut cu cine s-a discutat, nu e un secret”

„Tricolorii” vor afla în curând numele noului selecționer / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Vlad Nedelea, Cristi Roșu (video)  —  duminică, 12 decembrie 2021

Mihai Stoichiță (67 de ani), directorul Comisiei Tehnice de la FRF, spune că numele noului selecționer va fi anunțat până pe 20 decembrie. Dan Petrescu și Adrian Mutu sunt cele două variante ale federalilor.

„Aveți răbdare, nu rămânem fără selecționer, stați liniștiți! S-ar putea să fie după tragerea la sorți (pentru Nations League, din 16 decembrie), în orice caz, până în data de 20 o să avem selecționer, nu are sens să discutăm acum

Propunerile au fost făcute în cadrul comisiei tehnice acum ceva vreme și ați văzut cu cine s-a discutat, nu e un secret. Aștept toate răspunsurile, da”, a declarat Mihai Stoichiță, în dialogul purtat cu presa sâmbătă. 

>

Balint: „Mutu e deja instalat”

Gabi Balint (58 de ani), fost atacant la Steaua și naționala României, este convins că Dan Petrescu nu va putea pleca de la CFR Cluj, astfel că Adrian Mutu va fi noul selecționer al „tricolorilor”.

Fostul internațional crede că motivul pentru care Dan Petrescu amână un răspuns oficial pentru FRF este că „Bursucul” speră ca patronul clujenilor, Neluțu Varga, să-l lase la națională, însă e sigur că fostul său coleg va rămâne la CFR.

„Nu e clar răspunsul? Ce așteptăm atât? Când domnul Stoichiță a spus că Federație nu plătește clauza. Când domnul Varga a spus că Dan Petrescu rămâne? Federația nu că n-are bani să plătească, dar nu vrea să strice relațiile cu CFR. 

Nu înțeleg ce răspuns așteptăm. Pentru Dan Petrescu e bine că mai poate forța mâna patronului, să-i mai aducă jucători, să-i garanteze că nu vor mai fi problemele cu banii”, a declarat Gabi Balint la Fotbal Club, de la Digi Sport.

„Credeți că Dan Petrescu va fi la echipa națională? Mutu e instalat acolo deja de multă vreme. Mutu a fost în Ungaria să vadă condițiile de acolo, însă nu semnează. Mai e și o variantă cu Edi Iordănescu, dar Stoichiță nu e de acord, pentru că-l vrea pe Mutu”, a mai precizat Balint.

Vezi și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.